Părinții perfecționiști

Așteptarea imposibilă ca odraslele să fie perfecte este un alt factor comun care declanșează atacuri verbale grave. Mulți părinți abuzivi verbal sunt ei înșiși super-perfecționiști, refulându-și stresul generat de carieră acasă. Părinții alcoolici le cer la rândul lor lucruri imposibile copiilor lor, după care se folosesc de eșecul acestora pentru a-și justifica faptul că beau. Părinții perfecționiști operează sub iluzia că dacă își vor determina copiii să fie perfecți, întreaga lor familie va fi perfectă. Ei așează povara stabilității familiale pe umerii fragili ai copilului, pentru a evita să recunoască faptul că ei nu sunt capabili să o asigure.

Copilul dă inevitabil greș și devine astfel țapul ispășitor al întregii familii. Vinovăția cade și de această dată asupra lui. Copiii trebuie să facă greșeli pentru a descoperi că acestea nu reprezintă sfârșitul lumii. Numai în acest fel pot câștiga ei încrederea necesară pentru a încerca lucruri noi în viață.

Părinții toxici le impun copiilor lor scopuri imposibil de atins, au așteptări absurde și le impun celor mici reguli care se schimbă constant. Ei se așteaptă ca aceștia să reacționeze cu un grad de maturitate care nu poate apărea decât în urma acumulării unor experiențe de viață care acestor copii le sunt inaccesibile. Copiii nu sunt niște adulți în miniatură, dar părinții toxici se așteaptă ca ei să se comporte ca și cum ar fi.

Copiii ajunși adulți ai părinților perfecționiști operează de regulă pentru una din două căi posibile. Fie încearcă din răsputeri să câștige iubirea și aprobarea părinților lor, fie se revoltă atât de tare împotriva acestora încât își dezvoltă o teamă în fața succesului. Mulți dintre ei se comportă de parcă cineva ar ține în permanență scorul, punctându-i. Casa lor nu li se pare niciodată suficient de curată. Ei nu experimentează niciodată plăcerea generată de realizările lor, deoarece sunt convinși că s-ar fi putut descurca mai bine. Dacă fac chiar și cea mai mică greșeală, intră automat în panică.  Exista apoi cei care au eșec după eșec, întrucât sunt incapabili să facă față cuvântului care începe cu s:  succesul.

Citeste si   Comportamentele adictive

Deși copiii pot fi răniți și influențați de denigrările multor oameni, inclusiv ale colegilor de școală, ale profesorilor, ale fraților și ale altor membri de familie, ei sunt de departe cei mai vulnerabili în fața părinților lor. La urma urmelor, părinții reprezintă centrul universului oricărui copil. Prin urmare, dacă părinții îi impun copilului lucruri rele legate de el însuși, acesta îi crede. Spre exemplu, dacă mama îi spune intotdeauna ești un prost, el ajunge să o creadă.

Copilul nu are nicio altă perspectivă la care să se raporteze pentru a compara aceste evaluări. Prin preluarea acestor opinii negative ale altor oameni în subconștientul personal, copilul le integrează în psihicul lui. Integrarea opiniilor negative reprezintă fundamentul unei prețuiri de sine reduse. Pe lângă deteriorarea considerabilă a imaginii copilului că este o persoană care merită să fie iubită, valoroasă și competentă, abuzurile verbale pot crea așteptări negative care tind să se împlinească în viața ulterioară a acestuia.



Share