Din experiența pe care am acumulat-o am învățat să am răbdare, să ascult, să înțeleg și să încurajez oamenii. Perspectiva mea în abordarea demersului terapeutic este că mintea, sufletul și corpul trebuie să funcționeze ca un sistem.
Emoțiile și corpul sunt un tot unitar, funcționează interdependent. Orice emoție neexprimată duce la o ruptură între psihicul și corpul nostru, care la rândul ei se manifestă fie în boli fizice, fie în comportamente toxice față de noi înșine.
Trecutul individual ne determină un răspuns specific în fața diferitelor experiențe ale vieții. Mai mici sau mai mari, rănile uitate ale copilăriei se insinuează tăcut în corpul nostru. Ele caută ochi de văzut și urechi de ascultat care să le vindece, atunci când posesorul lor le-a uitat, ca să poată supraviețui. Dacă trauma se petrece la o vârstă preverbală, doar corpul mai păstrează mărturia, astfel că tot corpul e și singura poartă spre vindecare.
Știu că bunătatea se ascunde uneori în spatele unor măști de apărare. Știu că nu există oameni rai, ci oameni răniți sau neiubiți. Cred în puterea de vindecare și autodepășire a fiecăruia.
Psiholog Dorina Ioniță
Metoda folosita pentru terapia traumei
Metoda cu care eu lucrez se numește “constelarea intenției”, metodă concepută de Franz Ruppert, la care eu am adus și un aport personal pe care l-am observat din lucrul practic si despre care poti sa afli mai multe aici: terapia traumei.