Durerea sufletească și doliul

Durerea sufletescă este o reacție normală și necesară la orice pierdere, nu doar la cea a unei vieți omenești. Cel mai probabil ai experimentat și tu pierderi masive în copilăria ta:

  • Pierderea sentimentelor pozitive legate de sine
  • Pierderea sentimentului de siguranță
  • Pierderea încrederii
  • Pierderea bucuriei și spontaneității
  • Pierderea unor părinți plini de afecțiune și de respect
  • Pierderea copilăriei
  • Pierderea inocenței
  • Pierderea iubirii
  • Pierderea unei persoane …..etc

Tu trebuie să îți identifici aceste pierderi pentru a-ți putea exprima durerea sufletească. Trebuie să îți vindeci apoi aceste sentimente, pentru a scăpa de controlul lor asupra ta. Durerea sufletească și mânia sunt foarte strâns legate între ele. Este aproape imposibil ca una să existe fără cealaltă. Poate că pînă acum nu ai înțeles cât de masive au fost pierderile emoționale pe care le-ai suferit. Copiii părinților toxici experimentează aproape zilnic astfel de pierderi și adeseori le ignoră sau le reprimă. Ei plătesc însă un preț teribil sub forma prețuirii de sine, dar nu fac mai nimic pentru a evita acest lucru, căci durerea lor sufletească este extrem de dureroasă.

Ocolirea durerii sufletești poate alina pentru o perioadă sentimentele de tristețe, dar mai devreme sau mai târziu ea se întoarce inevitabil, de multe ori atunci când omul se așteaptă mai puțin. Foarte mulți oameni nu jelesc în momentul pierderii suferite pentru că cei din jur se așteptă ca ei să fie puternici sau deoarece cred că trebuie să aibă grijă de alții. Mai devreme sau mai târziu ei se prăbușesc însă psihic, adeseori mulți ani mai târziu, din cauza unui eveniment minor. Ei nu pot reveni pe picioarele lor emoțional decât după ce își experimentează în sfârșit durerea sufletească îndelung amânată.

Citeste si   Strategiile de supraviețuire nu vindecă, ci continuă să creeze clivaje

Doliul sau jelirea are o perioadă de început, de mijloc și de sfârșit. Toți oamenii trebuie să treacă prin aceste etape. Dacă încerci să eviți durerea, nu poți scăpa de ea, iar aceasta îți inhibă sentimentele pozitive. Deși procesul de vindecare al durerii sufletești este esențial pentru schimbările pe care dorești să le faci, tu nu poți opri cursul vieții în timpul acestui proces. Dimpotrivă, continui să ai responsabilități față de tine însuți și de alți oameni, și trebuie să continui să poți funcționa. Mânia și durerea sufletească pot dezechilibra pe oricine, de aceea este extrem de important să ai foarte mare grijă de tine însuți în tot acest timp.

Fă tot ce îți stă în putere pentru a lua parte la activități care îți fac plăcere și care ți se par interesante. Fii la fel de bun cu tine cum ai fi cu un prieten care trece printr-o perioadă grea. Este de mare ajutor să poți vorbi despre durerea ta, deși este posibil ca nu toți oamenii să fie capabili să te asculte. Foarte mulți oameni sunt incapabili să își gestioneze propria durere sufletească acumulată în copilărie, așa că durerea ta le-ar putea pune în pericol mecanismele de autoapărare.

Este nevoie de timp pentru ca durerea sufletească să se vindece, dar nu este un proces indefinit. Tu ai nevoie de timp pentru a integra și pentru a accepta realitatea pierderilor tale, dar și pentru a-ți reorienta energia de la durerea din trecut la renașterea din prezent. Vei începe astfel să te simți mai bine de îndată ce vei accepta faptul că nu tu ai fost responsabil pentru pierderile pe care le-ai suferit. Plasarea responsabilității acolo unde este locul ei de drept nu îți dă în niciun caz dreptul de a-ți scuza orice carență spunându-ți:” a fost vina părinților mei.” Absolvirea copilului care ai fost nu absolvă inclusiv adultul din tine de la asumarea responsbilităților sale firești.

Citeste si   Strategii de supraviețuire în urma traumei

Responsabilități care îți aparțin în relația ta cu părinții:

  • a deveni un individ separat de părinții mei
  • examinarea onestă a relației mele cu ei
  • revelarea adevărului legat de copilăria mea
  • curajul de a recunoaște conexiunile dintre evenimentele pe care le-am trăit în copilărie și cele din viața mea de adult
  • curajul de a-mi exprima adevăratele sentimente în fața părinților
  • confruntarea și diminuarea puterii și controlului pe care le au aceștia asupra vieții mele, indiferent dacă mai trăiesc sau au murit
  • schimbarea propriului meu comportament atunci când acesta se dovedește plin de cruzime, dur, critic sau manipulativ
  • găsirea resurselor cele mai adecvate care să mă ajute să îmi vindec copilul interior
  • reclamarea puterii și încrederii mele de adult.

Tu îți poți elibera copilul interior de pedeapsa etenă la care l-ai supus până acum.(Susan Forward)



Share