12 oct. Mama ca oglindă
Rolul mamei de a oferi oglindire este unul dintre cele mai importante, prin acest proces, copiii se simt cunoscuți și ajung să se cunoască ei înșiși. Oglindirea are loc deopotrivă verbal și nonverbal și funcționează pe mai multe niveluri. Primul este cel în care copiii se simt luați în seamă și în contact cu mama. Atunci când un copil se simte văzut, el se poate recunoaște ca persoană în dezvoltare. Dacă, în schimb, copilul se simte invizibil sau nevăzut, adesea el nu se simte complet real. Astfel, mesajul fundamental al oglindirii este, te văd și ești real.
Psihologii și cei care studiază dezvoltarea umană raportează faptul că acele calități care sunt recunoscute la un copil se vor dezvolta bine, pe când celelalte au tendința să se ofilească. Gândiți-vă la modul în care copiii învață limbajul. Așa cum au observat lingviștii, copiii încep prin a produce sunete care aparțin multor limbi, însă doar cele care fac parte din limbajul părinților sunt încurajate, astfel că restul pălesc din vocabularul copilului. În mod similar, emoțiile, comportamentele, calitățile care nu sunt văzute sau susținute încetează să se dezvolte sau sunt abandonate.
Oglindirea verbală implică afirmații de genul “Ești foarte furios!” sau “Ești trist acum!”. Oglindirea verbală ajută copiii să-și identifice emoțiile și îi poate sprijini pe oamenii de toate vârstele să se simtă văzuți și ascultați. Acest proces nu este limitat la emoții; calitățile sunt, de asemenea, oglindite în acest fel – “Ești o fată frumoasă!”, “Ce deșteaptă ești!”.
Înainte de dezvoltarea limbajului, oglindirea se realizează fizic. Aceasta implică reproducerea expresiilor copilului; râsul ca răspuns la râsul copilului, încruntările ca răspuns la cele ale copilului și așa mai departe. Pentru că bebelușul nu poate reflecta asupra sieși și nu se poate percepe pe sine la vârsta aceasta, el are nevoie de o oglindă pentru a se vedea. Mesajul de bază “Te văd” este modificat în funcție de tonul implicat. Acesta poate fi ‘Te văd și ești bun” sau “Te văd și ești rău”.
Primul mesaj poate fi numit oglindă admirativă, al doilea poate fi considerat oglinda care condamnă. O oglindă admirativă ne ajută să ne ridicăm pe picioarele noastre, ne oferă sentimentul de mândrie de sine, ne dă dreptul și bucuria de a fi aici. Sentimentul propriei valori provine în mare parte din acestă oglindire pozitivă. Oglinda admirativă atunci când este sinceră și realistă ne ajută să dezvoltăm respectul de sine. Pentru ca noi să ne simțim cu adevărat văzuți, oglindirea trebuie să fie acurată.
Oglindirea distorsionată poate avea mai multe rezultate. Unul dintre ele este conformarea la ceea ce alți oameni cred despre noi, fie că mesajul este că suntem slabi la învățătură sau că facem necazuri. În plus, oglindirea distorsionată poate conduce la încercări continue de a obține oglindire corectă. Unii copii și adulți devin iritați atunci când nu sunt văzuți în mod acurat și pot încerca din greu să se facă înțeleși. Alții renunță și se resemnează cu sentimentul că sunt invizibili. Admirația, pe cât de puternică este ea, nu își ajunge ținta atunci când este asociată cu oglindirea distorsionată, caz în care admirația nu ajută pe nimeni.
Un alt aspect al mamei-oglindă este mama care acționează ca busolă. În acest rol, mama ne cunoaște atât de bine încât ne poate atrage atenția atunci când nu suntem autentici, spunându-ne “Acum nu ești tu cu adevărat”. În copilărie, încercăm diferite roluri până să ajungem să ne cunoaștem mai bine, așa că e folositor să avem lângă noi pe cineva care ne cunoaște foarte bine și ne poate spune “Asta nu ți se potrivește, dragul meu”. Oglindirea este atat de importantă, încât lipsa acesteia conduce adesea la dorința acerbă de a o obține, iar acestă căutare ne poate urmări toată viața.(Jasmin Lee)