Anxietatea de abandon

Această formă de insecuritate de atașament se definește prin teama de a fi îndepărtat și prin căutarea protecției în aproprierea de celălalt. În atașamentul erotic, ea este asociată unei hiperactivări a sistemului de atașament. Indivizii care suferă de ea se caracterizează printr-o hipervigilență și o hipersensibilitate la semnalele de respingere sau de indisponibilitate, care activează foarte ușor sistemul de atașament, ei au nevoie urgentă să mențină o legătură relațională strânsă, pentru a stăpâni anxietatea care îi cuprinde.

Recurg atunci la strategii diverse cu scopul de a-și regla emoțiile, cum ar fi cerințele excesive, o nevoie constantă de încurajare și o căutare intensă a aproprierii. Căutarea intimității este frecventă și se exprimă prin tentative repetate de apropiere, adesea percepute ca fiind invazive și provocând distanțarea partenerului.

În cuplu, dinamica interioară a persoanei care prezintă anxietate de abandon urmează calea următoare; când partenerul îi arată mai multă afecțiune, ea se adaptează și procedează la fel, iar când partenerul îi arată mai puțin interes, ea intensifică proximitatea și intimitatea. Persoanele foarte anxioase în privința abandonănii riscă să intre în relații disfuncționale, căci au tendința de a rămâne în cuplu și dacă relația este nesatisfăcătoare, chiar periculoasă.

La indivizii care prezintă anxietate de abandon, preocuparea centrală constă în calmarea nevoilor afective nesatisfăcute, căutând cu orice preț captarea atenției partenerului. Pentru aceasta, ei intensifică trăirea emoțională a situațiilor cotidiene, în scopul de a menține apropierea. În loc să se calmeze datorită unei reglări emoționale care îi liniștește, ei se hiperactivează prin intensificarea emoțională negativă. Nevoia lor de atenție și dorința lor să aibă cineva grijă de ele sunt insațiabile. Furiile și crizele de gelozie sunt frecvente, cu excepția cazului când recurg la comportamente de vulnerabilitate, de teamă, de tristețe, în care ele adoptă o poziție de victimă, sperând ca partenerul să le reconforteze.

Citeste si   Nu știu unde te termini tu și unde încep eu

Când ambii parteneri sunt anxioși, disputele sunt explozive și pot face loc unor dialoguri care degenerează până la violență verbală sau fizică, exagerarea este oricum preferabilă părăsirii. Oricare ar fi discursul lipsit de amabilitate al partenerului la adresa sa, persoana anxioasă îl interpretează ca pe o dovadă de interes și de angajament. În ciuda mâniei și a reproșurilor care zboară dintr-o parte în alta, ea este pe deplin satisfăcută interior. Obiectivul ei principal este atins, a reușit să mențină legătura și apropierea cu un partener de a cărei distanțare se temea.

Partenerul o va face uneori să plătească scump aceste dinamici conflictuale încărcate de suferință și repetate, prin intensificarea neîncrederii sau a distanțării. Ea se simte atunci prinsă într-o relație de dragoste continuu nesatisfăcătoare, care îi alimentează chinul și este însoțită de ruminări, autocritici, culpabilitate, teamă, tristețe, deznădejde și disperare, ea se simte regulat deprimată și în permanent dezacord afectiv.



Share