11 iul. Nu știu unde te termini tu și unde încep eu

Diferența de departe cea mai dramatică dintre un sistem familial sănătos și unul toxic constă în libertatea prin care membrii familiei se pot exprima ca indivizi. Familiile sănătoase încurajează individualitatea, responsabilitatea personală și independența, inclusiv dezvoltarea simțului adecvării și respectului de sine al copilului.

Familiile nesănătoase descurajează orice expresie individuală. Toată lumea să se conformeze gândurilor și acțiunilor părintelui toxic. Aceste sisteme familiale promovează fuziunea, estomparea granițelor individuale și confuzia între membrii familiei. La nivel inconștient, membrilor familiei le vine greu să știe unde se termină unul și unde începe celălalt. În efortul lor de a rămâne apropiați, ei își sufocă adeseori individualitatea.

Într-o astfel de familie fuzionată trebuie să plătești pentru aprobarea și siguranța ta cu prețul individualității tale. Spre exemplu, nu poți să te întrebi “sunt prea obosit ca să îmi vizitez familia în acestă seară?”, ci “Dacă nu mă duc, o să se supere tata și o să o bată pe mama.” Aceste întrebări apar deoarece ești conștient cât de responsabil te vei simți dacă aceste lucruri se vor întâmpla. Orice decizie pe care o iei depinde în mare măsură de restul familiei tale. Sentimentele, comportamentele și deciziile tale nu sunt cu adevărat ale tale. Tu nu ești tu însuți, ci o anexă a sistemului tău familial.

“A fi diferit înseamnă a fi rău”

Când Dana s-a decis să meargă la schi în loc să își petreacă ziua de Crăciun cu familia sa, ea a încercat să ia o decizie individuală, să se elibereze de sistemul său familial. Ea a stârnit astfel cuibul de viespi. Mama și frații săi au tratat-o ca pe Grinch-ul care a furat Crăciunul, îngropând-o într-un morman de vinovăție. În loc să schieze liniștită cu iubitul sau pe coline, a rămas singură în camera sa de hotel, vorbind la telefon și cerându-și cu nervozitate iertare pentru suferința pe care o provocase familiei sale. Când Dana a încercat să facă ceva sănătos pentru sine, cu care restul familiei sale nu era însă de acord, aceasta a creat un front unit împotriva sa. Ea a devenit inamicul comun, amenințarea la adresa sistemului. Membrii familiei sale au atacat-o cu mânie, au învinovățit-o și i-au adus acuze. Fiind atât de legată de familia sa, vinovăția pe care a simțit-o atunci a fost suficientă pentru a o readuce în banca sa.

În familiile de genul acesta, o bună parte din identitatea copilului și din iluzia sa legată de siguranță depind de sentimentul fuziunii. Dana și-a creat nevoia de a face parte integrantă din familia sa și de a fi una cu membrii acesteia. Această nevoie de fuziune se repercutează asupra celorlalte relații ale copilului devenit adult.

O familie fuzionată poate menține iluzia iubirii și stabilității numai atât timp cât niciunul din membrii ei nu încearcă să se separe și cât toată lumea respectă regulile familiei. Într-un sistem familial toxic, regula este haosul, așa că membrii familiei ajung să depindă de acesta. Toate comportamentele toxice pe care le-am analizat până acum, inclusiv bătaia și incestul, slujesc menținerii acestui echilibru precar al familiei. De fapt, părinții toxici combat adeseori pierderea echilibrului printr-un haos încă și mai mare.

Într-o familie care funcționează relativ bine, părinții au tendința să își gestioneze presiunile din viața lor prin rezolvarea problemelor printr-o comunicare deschisă, prin explorarea opțiunilor și prin apelarea la ajutor din afară atunci când au nevoie. Părinții toxici reacționează la amenințările la adresa echilibrului familiei dând curs temerilor și frustrărilor lor, fără să se gândească la consecințele acestora asupra copiilor lor. Mecanismele lor de gestionare a crizelor sunt rigide, dar le sunt familiare. Printre cele mai comune se numără
1. Negarea – negarea minimizează, contestă, glumește pe seama, raționalizează sau reetichetează comportamentul distructiv. Reetichetarea, una din formele negării, preia o problemă și o ascunde în spatele eufemismelor. Astfel, un alcoolic devine un om “sociabil”, iar un bătăuș un “om căruia îi place să mențină disciplina”.
2. Proiecția – părinții își pot acuza copilul de propriile lor dezechilibre, sau pentru comportamentul nociv care rezultă în urma acestora. Spre exemplu, un tată inadecvat care este incapabil să își păstreze o slujbă își poate acuza fiul că este leneș, iar o mamă alcoolică își poate acuza fiica spunându-i că bea din cauza nefericirii sale.
3. Sabotajul – Dacă un copil disfuncțional își îmbunătățește comportamentul acest lucru poate amenința grav echilibrul familiei. Restul familiei poate încerca inconștient să saboteze progresul copilului, astfel încât toată lumea să revină la rolurile lor familiare.
4. Formarea triunghiurilor – unu din părinți își face din copil un confident sau un aliat împotriva celuilalt părinte. Copilul devine astfel parte integrantă dintr-un triunghi nesănătos, fiind forțat să țină partea unuia dintre părinți în detrimentul celuilalt. Copilul devine practic o groapă de gunoi emoțională care le permite părinților să își verse o parte din disconfortul asupra lui fără să fie nevoiți să caute sursa reală a problemelor lor.
5. Păstrarea secretelor – secretele îi ajută pe părinți toxici să își gestioneze crizele prin transformarea familiei lor într-un mic club privat în care outsiderii nu sunt admiși. Acest lucru crează o legătură foarte strânsă între membrii familiei, care menține familia laolaltă atunci când echilibru ei este pus în pericol. Copilul care ascunde abuzurile la care este supus spunându-i învățătoarei sale că a căzut pe scări își protejează clubul familial de interferențele de afară.

Atunci când îți privești părinții toxici din perspectiva sistemului familial alcătuit din convingerile și regulile părinților, la care se adaugă obediența ta, comportamentul tău autodistructiv iese mult mai ușor la lumină. Tu începi să înțelegi astfel mai bine forțele foarte puternice care stau la baza comportamentului părinților tăi, și în ultimă instanță a propriului comportament. Înțelegerea este începutul procesului de schimbare. Ea permite formarea unor noi opțiuni și alegeri. Simpla privire a lucrurilor într-o lumină diferită nu este însă suficientă. Adevărata libertate nu poate veni decât din schimbarea acțiunilor personale.