De ce are nevoie un copil pentru a se dezvolta armonios. Nevoia de autonomie.

Autonomia reprezintă capacitatea de a ne separa de părinți și de a funcționa independent în lume, la fel ca alți oameni de vârsta noastră. Este vorba de capacitatea de a pleca din căminul părintesc, de a avea o viață, identitate, scopuri și direcții proprii, ce nu țin de sprijinul și îndrumarea oferite de părinți. Este vorba de capacitatea de a fi independenți – de a avea un sentiment al propriului sine. Dacă ați crescut într-o familie în care a fost încurajată autonomia, înseamnă că părinții v-au ajutat să deprindeți abilități de autoguvernare, v-au îndemnat să vă asumați responsabilitatea și să judecați sănătos. V-au încurajat să vă aventurați în lumea din afară și să relaționați cu cei de aceesși vârstă. În loc să vă protejeze excesiv, v-au învățat că lumea este un loc sigur și v-au arătat cum să vă protejați și singur. V-au încurajat să vă dezvoltați o identitate proprie și personală.

Este totuși posibil să fi crescut într-un mediu nesănătos în copilărie, un mediu care a favorizat dependența și fuziunea. Părinții nu v-au învățat să vă descurcați pe cont propriu. S-au ocupat de toate în locul dumneavoastră și v-au subminat eforturile de a acționa independent. V-au învățat că lumea e un loc periculos și v-au avertizat mereu să vă păziți de diverse primejdii și boli. V-au împiedicat să vă urmați înclinațiile naturale. V-au învățat că nu vă puteți baza pe propria judecată sau pe propriile decizii pentru a vă descurca in viață.

Ex. Elena, avea diverse fobii, a fost hiperprotejată în copilărie. Părinții au avertizat-o permanent în legătură cu diverse pericole, pentru că ei înșiși se simțeau în primejdie. Au învățat-o să se simtă vulnerabilă în lume. Părinții Elenei nu aveau intenții rele. Erau mai curând dominați de frică și încercau să o protejeze. Capacitatea Elenei de a fi o ființă autonomă este drastic redusă, întrucât Elena se teme mult prea mult să iasă în lume și să acționeze de una singură.

A te simți suficient de protejat pentru a te aventura în lume este o dimensiune a autonomiei. Sentimentul competenței în privinta traiului de zi cu zi , precum și sentimentul de sine reprezintă alte dimensiuni ale autonomiei. Acestea două din urmă au mai mult de-a face cu capcana dependenței. Capcana dependenței presupune că nu ti-ai dezvoltat încrederea în propria abilitate de a funcționa în lume. Este posibil ca părinții să fi fost hiperprotectori: au luat decizii în locul tău și și-au asumat responsabilitățile tale. Probabil că te-au și demoralizat subtil, criticându-te de fiecare dată când voiai să fii independent. În consecință, ai devenit un adult care nu se simte în stare să se descurce de unul singur fără îndrumare, sfatul și sprijinul financiar ale celor pe care îi consideri mai puternici și mai înțelepți decât tine.

Citeste si   Vindecarea relațiilor cu părinţii

Chiar dacă pleci de lângă părinți – iar mulți nu ajung niciodată să facă acest lucru – intri într-o relație cu altă figură parentală. Îți găsești un partener sau șef care poate să-ți servească drept substitut de părinte. Persoanele dependente au de multe ori un sine fuzionat. Identitatea lor se împletește cu cea a părinților sau a partenerilor. Stereotipul în acest caz este cel al nevestei care se lasă complet absorbită în viața soțului ei și își ignoră propria identitate. Face tot ce vrea soțul ei. Nu are prieteni personali, interese personale sau păreri personale. Când deschide gura, vorbește despre viața soțului ei.

A te simți destul de protejat pentru a te aventura în lume, a te simți competent, a-ți dezvolta un puternic sentiment de sine – toate aceste sunt componente ale autonomiei.



Share