cabinet psihologie constanta

Cum învățăm noi să trăim în această lume

„Faptul că nu ai vrut să mă rănești nu înseamnă că nu m-a durut” (Susan Forward)

Copiii au drepturi elementare inalienabile, de a fi hrăniți, îmbrăcați, de a avea un acoperiș deasupra capului și de a fi protejați. Pe lângă aceste drepturi fizice, ei au inclusiv dreptul de a fi susținuți în plan emoțional,  de a-și vedea sentimentele respectate și de a fi tratați într-o manieră care să le permită să își dezvolte simțul prețuirii de sine. În plus, copiii au dreptul de a fi călăuziți printr-o limitare parentală adecvată comportamentului lor, de a face greșeli și de a fi disciplinați fără a fi abuzați fizic sau emoțional.

Copiii au dreptul de a-și petrece primii ani de viață jucându-se, fiind spontani și iresponsabili. Pe măsură ce cresc, părinții plini de iubire le cultivă procesul de maturizare dându-le anumite responsabilități și sarcini prin casă, dar niciodată în detrimentul copilăriei lor. Copiii absorb ca niște bureți atât mesajele verbale cât și cele non-verbale, fără discriminare. Ei își ascultă părinții, îi observă și le imită comportamentul. Dat fiind că nu au aproape niciun alt cadru de referință în afara celui familial, ceea ce învață acasă despre sine și despre ceilalți oameni devine pentru ei un adevăr universal gravat adânc în subconștientul lor.

Modelele parentale sunt decisive pentru dezvoltarea identității copilului, mai ales în perioada în care acesta își dezvoltă identitatea sexuală. Atunci când un părinte îi impune copilului său responsabilități parentale, rolurile în cadrul familiei devin neclare, distorsionate și inversate. Copilul care este obligat să devină propriul său părinte, ba chiar părintele părinților săi, nu mai are niciun model pe care să îl imite, de la care să învețe și la care să ceară un sfat. Fără un model parental adecvat în această etapă critică a dezvoltării sale emoționale, identitatea sa personală intră în derivă pe marea ostilă a confuziei.

Citeste si   Controlul

Părinții care își focalizează întreaga energie asupra supraviețuirii lor fizice și emoționale le transmit un mesaj extrem de nefericit copiilor lor, ceea ce simțiți voi nu contează, eu sunt singurul care contează. Privați de atenție și afecțiune, mulți dintre acești copii încep să se simtă invizibili, ca și cum nu ar exista deloc. Pentru a începe să își dezvolte prețuirea de sine, senzația că sunt importanți și contează aceștia au nevoie ca părinții să le valideze nevoile și sentimentele.

Este ușor să recunoaștem abuzul atunci când un părinte își bate copilul sau îl critică încontinuu. Toxicitatea părinților inadecvați sau deficienți poate fi însă mult mai evazivă, mai greu de definit. Atunci când un părinte își afectează copilul prin omisiune, nu prin ceea ce face, copilul ajuns în stadiul de adult îi vine foarte greu să înțeleagă că problemele sale se datorează căminului toxic în care a crescut. Copiii acestor părinți sunt predispuși către a nega prin excelență aceste conexiuni.

Lucrurile devin și mai complicate din cauza faptului că foarte mulți dintre acești părinți sunt atât de dezechilibrați ei înșiși încât trezesc milă. Ei se comportă adeseori ca niște copii neajutorați sau iresponsabili. De aceea, copiii lor ajunși în stadiul de adult continuă să se simtă extrem de protectori față de ei. Ei sar în apărarea părinților lor, ca niște victime care își cer iertare pentru crimele celui care le-a abuzat. Aceste scuze, de gen, nu a vrut să îmi facă vreun rău, sau a făcut ce a știut mai bine, ascund faptul că părinții respectivi au refuzat să își asume responsabilitatea față de copiii lor. Ca urmare a acestei abdicări, acesti părinți toxici își privează copiii de un model pozitiv în viață, fără de care este extrem de dificil ca aceștia să se dezvolte corect în plan emoțional.

Citeste si   Abuzatorul pasiv

Dacă ești un copil adult al unor părinți deficienți sai inadecvați, ai crescut probabil fără să realizezi că există o alternativă la sentimentul că ești responsabil față de ei. Asumarea acestei responsabilități a ajuns pentru tine un mod de viață, nu o opțiune personală. În realitate , tu ai de ales. Poți începe procesul de înțelegere a faptului că ai fost forțat să te maturizezi mult prea rapid, fiind privat de copilăria la care aveai tot dreptul din lume. Poți lucra cu tine însuți, învățând să accepți faptul că ți-ai investit o mare parte din energie intr-o responsabilitate care nu era datoria ta. Dacă vei face acest prim pas, vei descoperi o rezervă nouă de energie, la care vei avea acces pentru prima dată în viață și pe care în trecut ai cheltuit-o inutil asumându-ți responsabilități care nu erau ale tale. Acest lucru te va ajuta să devii mai plin de iubire pentru tine și mai responsabil cu viața ta.



Share