25 iun. Să rămânem în contact cu noi înșine

Îndrăznește să fii pe de-a-ntregul tu însuți și să te desprinzi de toate identificările și atribuirile care-ți fac rău! Recunoaște că nu poate exista o autoritate superioară ție, care să decidă asupra vieții tale și să-ți poată spune ce este bine și corect pentru tine. Tu nu trebuie să-i ceri nimănui permisiunea pentru propria-ți viață. Este viața ta și numai tu o poți trăi. Doar tu singur poți descoperi ce înseamnă o viață bună pentru tine.

Terapia traumei psihice centrată pe identitate este orientată deci, în mod consecvent, către dezvoltarea eului propriu și către respectarea nevoilor proprii. Pe această cale dispare treptat interesul pentru agresori și nevoile lor. Nu mai vreau să fiu văzut, recunoscut, înțeles sau iubit de ei. Nu mai vreau să am parte de dreptate și de satisfacția pe care mi le oferă ei sau să mă răzbun pe ei. Știu că e complet absurd să-i acuz pe agresorii traumatizanți că m-au abuzat sau că nu m-au protejat. Nu câștig nimic dacă o să-mi descarc furia asupra lor. Căci așa rămân legat de ei în continuare, fiind blocat în atitudinile mele de victimă. Pentru mine este important doar să păstrez distanța necesară față de ei. Să nu mă mai ocup consecvent de ei. Și nici să-i compătimesc fiindcă, de exemplu, îmbătrânind, părinții nu mai pot fi acum agresori traumatizanți la fel ca odinioară.

Același lucru este valabil și pentru modul de trai bazat pe concurență. Cel care vrea să fie mai bun și altfel decât ceilalți nu este în contact cu sine, ci este orientat către exterior. El trebuie să înțeleagă permanent ce fac ceilalți și ce atitudini și mijloace au. El trebuie să fie mereu cu un pas înaintea lor. Acesta este un program stresant, lipsit de perspectiva unui final fericit. Numai raportarea consecventă la lucrurile de care am nevoie și pe care mi le doresc cu adevărat îmi dă energia de a-mi crea un mediu de viață în care să mă simt cum trebuie și să pot fi cine sunt. Nimeni nu poate schimba, retrospectiv, o copilărie marcată de traume. O putem doar accepta, așa cum a fost. Reîntoarcerea în perioada respectivă servește la recuperarea empatică a părților clivate cândva, în copilărie, și la integrarea lor în ansamblul propriei identități. Pentru acesta este nevoie de un eu care să aibă vârsta pe care o avem noi în prezent, un eu care să nu se piardă în fața unor sentimente traumatice intense (eu sănătos). În ce ne privește, nu putem fi copil și mamă în același timp, într-o singură persoană. (Franz Ruppert)