A respinge un părinte poate împiedica succesul personal

“O ființă umană este parte a întregului – deși se percepe pe sine și își explorează gândurile și sentimentele ca pe ceva separat de întreg – este un fel de iluzie optică a propriei sale conștiințe.” (Albert Einstein)

Indiferent de povestea pe care o spunem noi despre părinții noștri, de cât de buni sau răi au fost ei, de cât de răniți ne simțim de ceea ce au făcut sau nu, când îi respingem ne-am putea limita propriile noastre oportunități. Relația noastră cu părinții este, în multe moduri, o metaforă pentru întreaga viață. Cei care simt că au primit mult de la părinții lor adesea simt că au primit mult și de la viață. Impresia că am primit doar puțin de la părinții noștri se poate traduce în sentimentul că primim puțin și de la viață.

Tratați nedrept de părinții noștri, ne putem simți tratați nedrept de viață. Respingând-o pe mama, ne putem îndepărta inconștient de beneficiile vieții. Am putea simți că lipsesc din viața noastră securitatea, siguranța, îngrijirea, iubirea, toate acele elemente care sunt asociate cu cu îngrijirea maternă. Indiferent cât de mult am avea, ni s-ar putea părea că nu avem niciodată destul.

Efectele respingerii tatălui pot fi la fel de restrictive. De exemplu, un bărbat care își respinge tatăl se poate simți incorfotabil sau stingherit în compania altor bărbați. Îl putem vedea chiar că ezită să își asume responsabilitățile asociate cu rolul de tată, indiferent dacă tatăl lui a fost cel care a întreținut familia sau a fost ratatul familiei. Treburile neterminate pe care le avem cu oricare dintre părinți ne pot umbri atât viața profesională, cât și pe cea socială. Repunând în mod inconștient în scenă dinamicile familiale nerezolvate, putem crea conflicte în loc să creăm conexiuni autentice. Cu vechile proiecții ațintite asupra șefilor sau colegilor noștri de muncă, ne poate fi greu să înflorim.

Citeste si   Mitul părinților perfecți

Când îl respingem pe unul dintre părinți, poate apărea o simetrie ciudată care ne leagă de el, fără să vrem, îi putem lua locul. În viața noastră poate reapărea ceea ce noi considerăm inacceptabil sau intolerabil la părintele nostru. Putem simți aceste lucruri ca pe o moștenire nedorită. De obicei, credem că lucrurile stau invers, cu cât ne vom distanța mai mult de părinții noștri, cu atât va fi mai puțin probabil ca viața noastră să fie asemănătoare cu a lor și să repetăm greutățile lor. Dar se pare că reciproca este cea adevărată.

Atunci când ne îndepărtăm de ei, avem tendința de a deveni mai degrabă ca ei și adeseori trăim vieți asemănătoare cu ale lor. Nu este nevoie să îi respingem pe părinții noștri ca să le repetăm necazurile. Uneori împărtașim cu ei o legătură inconștientă care ne ține blocați în experințe similare. În ciuda celor mai mari eforturi ale noastre de a avea succes, putem ajunge să fim incapabili să realizăm în viața noastră mai mult decât au realizat ei în viețile lor. Dacă, de exemplu, tatăl nostru nu a reușit în afaceri și nu a fost în stare să își întrețină familia financiar, ne putem alătura lui în mod inconștient, eșuând în același mod. Prinși în capcana unei loialitați ascunse, ne putem sabota propriul succes, asigurându-ne că nu vom reuși mai bine decât tatăl nostru. Putem fi inconștient legați și de alți membri ai familiei noastre în afară de părinții noștri și să ne pomenim conectați fără să vrem cu vreo mătușă, un unchi, bunic sau alt membru din familie.

Citeste si   Cum să recunoști o persoană antisocială înainte de a te îndrăgosti

Relația noastră cu părinții noștri și relația noastră complicată cu membri din sistemul familial care au avut de suferit, toate pot fi obstacole care stau în calea succesului nostru. În clipa în care facem legătura cu trecutul și integrăm ceea ce a rămas neechilibrat în prezent, facem un pas crucial. Când toți și toate sunt tratate cu atentă considerație, problemele neterminate din trecut pot rămâne în trecut, permițându-ne să înaintăm cu mai multă libertate și cu mai puține dificultăți financiare.



Share