07 iul. Iubirea bazată pe structuri psihice sănătoase vs întemeiată pe strategii de supraviețuire în urma traumei

Iubirea reală este iubirea trăită, este componenta unei relații concrete. Este vorba despre a iubi și a fi iubit.

Într-o relație împlinită, fiecare partener dispune de atât de multă iubire, încât îi dăruiește cu drag celuilalt o parte din ea și acceptă cu drag iubirea celuilalt. Dăruirea iubirii nu este trăită ca o renunțare la ceva rar și prețios, care ar fi motivată doar atunci când se primește ceva la fel de valoros în schimb. A dărui iubire ține de un impuls emoțional, care poate activa, la rândul lui, iubirea din partea celuilalt. Nu e nevoie să eviți activitățile de iubire ale celuilalt, ci le poți accepta știind că celălalt va lua în serios semnalele tale în cazul în care te vei simți copleșit. Propria nevoie de a fi iubit și de a iubi se potrivește cu nevoia celuilalt om, care-și dorește și el să iubească și să fie iubit.

O mamă, de exemplu, recunoaște când copilul ei nu mai vrea să fie alintat, mângâiat sau privit. Un bărbat ține cont de faptul că partenera lui s-a săturat să-i tot asculte declarațiile de iubire, așa cum o femeie observă când partenerul ei preferă să citească ziarul sau să se uite la o emisiune de sport în loc să se ocupe de ea. Niciunul nu trebuie să se teamă că va pierde iubirea celuilalt, dacă nu-i stă permanent la dispoziție. Nu trebuie să se teamă că nu va mai fi iubit dacă a greșit cu ceva sau dacă uneori nu se simte în apele lui.

Într-o relație deficitară, în schimb, ambii parteneri au nevoie de iubire și dispun, în fond , de prea puțină iubire. Ei speră să primească de la celălalt ceea ce le lipsește. Din acest motiv, iubirea este pentru ei o ocupație anevoioasă. Ce trebuie să fac pentru ca celălalt să mă iubească? Cum trebuie să arăt pentru ca celălalt să mă găsească atrăgător? Ce profesie trebuie să am, ca statul social, ca să merit să fiu iubit? Ce ce întâmplă dacă nu voi mai fi un om de succes?Dar dacă nu voi mai arăta bine? Ce se întâmplă când voi îmbătrâni? Ce trebuie să fac pentru a compensa toate defectele mele, ca să fiu totuși iubit?

Nevoia infinită de iubire își are rădăcinile în dependența copilului de părinții săi și în frica, legată de acesta, că ei ar putea să-l abandoneze. Abia când copilul observă că anxietățile lui primare sunt nefondate și când este acceptat cu iubire de către părinții lui, el poate dezvolta o încredere primară și își poate realiza fară stres propriul potențial de iubire. Iubirea unui copil pentru părinții săi este una dintre cele mai puternice emoții care există. În forma ei brută, ea este foarte exigentă și posesivă. Când un copil primește însă suficientă iubire și nu trebuie să depună un efort excesiv cu propriile lui activități de iubire, va înțelege treptat care formă de iubire înseamnă apropriere și care nu. Iubirea care nu izvorăște din structurile psihice sănătoase, ci din părțile supravițuitoare poate fi recunoscută după următoarele:

• celălalt vrea să posede în totalitate. Vrea să-i aparțin doar lui. Veghează cu gelozie asupra mea, ca asupra unui obiect de valoare personal.
• mi se cere recunoștință pentru ce mi se dă în baza acestei iubiri exigente.
•  în numele acestei iubiri mi se cere să mă subordonez unui alt om și intereselor sale.
• în prim-plan se află conservarea relației. Ea trebuie păstrată, chiar dacă există umeroase motive de a o desface.
• iubirea izvorâtă din părțile supraviețuitoare este oarbă față de nevoile celuilalt. Ea nu vede decât propriile nevoi și anxietatea ca acestea nu vor fi îndeplinite îndeajuns.
• pentru iubirea care constituie o strategie de supraviețuire, propria reprezentare despre iubire contează mai mult decât realitatea trăită și reacțiile omului asupra căruia țintește această iubire. Un exemplu extrem este hărțuirea, în cazul căreia o persoană devine victima unor ‘atacuri de iubire’.
• pentru iubirea izvorâtă din părțile supraviețuitoare contează mai mult persoanele absente (apropiați care au decedat, foști parteneri) decât persoanele concret prezente ( de exemplu, copiii sau partenerii in viață).

Deci este important să putem deosebi iubirea reală de iluziile de iubire. Deseori, cu cât iluziile de iubire sunt mai mari, cu atât mai puțină iubire reală există. Unii oameni se refugiază in iluzii de iubire față de un alt om, întrucât cei cu care sunt în mod real împreună nu le mai stârnesc sentimente de iubire. Astfel se poate întâmpla ca o femeie care a renunțat la un iubit și a optat în locul acestuia, din motive raționale, pentru un alt bărbat ca partener să proiecteze în exterior o căsnicie armonioasă, în vreme ce la nivel interior va fi alături de bărbatul părăsit, prin fanteziile ei erotice și sexuale. Copiii unei astfel de femei sunt în pericol să se complice simbiotic cu iluziile de iubire ale mamei lor și să caute în propriile relații partenerul de vis pe care și-l dorise, de fapt, mama lor. Să fii doar un partener-substitut sau un copil de mâna a doua, este extrem de jignitor și când persoana respectivă, care pretinde că te iubește, neagă acest fapt, ești cuprins de furie și disperare. Oamenii ale căror relații se întemeiază pe strategiile de supraviețuire au puțină compasiune față de sine și, drept urmare, puțină emoție față de alții.

• Copiii trebuie să fie în primul rând ordonați, harnici și cuminți.
• Să nu-și facă de rușine părinții și să satisfacă nevoile părinților de a se pune în valoare.
• Partenera sau soția să fie prezentabilă și să se ridice la înălțimea partenerului ei.
• O femeie trebuie să fie dispusă să facă sex întotdeauna când dorește partenerul ei.
• Un bărbat trebuie să se ocupe de avere și să aducă bani în casă, pentru a satisface nevoile de statut ale partenerei lui.