Convingerile

Există două tipuri de convingeri: rostite și nerostite. Cele rostite sunt exprimate sau comunicate direct, ele sunt vizibile fiind deghizate adeseori sub forma sfaturilor exprimate prin cuvinte precum „trebuie”, „ar trebui”, „asa este cazul”. Aceste convingeri exprimate deschis au avantajul de a ne oferi ceva tangibil cu care ne putem lupta atunci când devenim adulți.

Chiar dacă fac parte integrantă din psihicul nostru, faptul că sunt rostite le face să fie ușor de examinat, iar uneori de eliminat în favoarea unor convingeri mai relevante pentru viața noastră. Spre exemplu, este posibil ca o convingere parentală care afirmă că divorțul este ceva greșit să mențină o femeie într-o căsnicie fără iubire. Nu la fel de ușor de respins sunt însă convingerile de a căror existență nu ești conștient.

Convingerile nerostite pot dicta foarte multe premise de bază ale vieții. Ele există sub nivelul conștient. Astfel de convingeri pot fi derivate din maniera în care tatăl tău a tratat-o pe mama ta, sau în care ai fost tratat tu însuți de către părinții tăi. Aceste convingeri reprezintă un aspect important al lucrurilor pe care le-am învățat din comportamentul părinților noștri. Chiar dacă membrii familiei ar fi conștienți de aceste convingeri, foarte puțini le-ar recunoaște deschis. Din păcate, astfel de convingeri nerostite domină numeroase familii în care există părinți toxici, influențând într-o manieră dezastruoasă viața copiilor lor.

Regulile parentale derivă din convingerile parentale. Spre exemplu, convingerea unei familii că oamenii nu trebuie să se căsătorească decât cu cineva cu aceeași religie ca a lor poate da naștere unor reguli de genul: „dă-ți întâlnire cu băieți care vin la biserica noastră”. Exact ca în cazul convingerilor, există reguli rostite și nerostite. Cele rostite pot fi arbitrare, dar cel puțin tind să fie clare:”trebuie să îți petreci fiecare Crăciun acasă”. Dat fiind că sunt clare, adulții de mai târziu le pot contesta.

Citeste si   Trauma inițială

Regulile nerostite sunt ca niște păpușari invizibili care trag sforile și impun o ascultare oarbă. Aceste reguli ascunse există pe un nivel inconștient, putând suna astfel: „nu trebuie să ai un succes mai mare decât tatăl tău”, „nu trebuie să fii mai fericită decât mama ta”. Convingerile sunt oasele, iar regulile sunt carnea sistemului familial. Mușchii ce pun în mișcare acest mecanism sunt ascultarea oarbă. Noi ascultăm orbește regulile familiei, considerând că încălcarea lor ar echivala cu o trădare a familiei. Daca aceste convingeri sunt rezonabile, ele pot oferi o anumită structură etică și morală procesului de dezvoltare a copilului.

În familiile cu părinți toxici, regulile se bazează însă pe distorsiunile de rol și pe percepțiile bizare asupra realității din sânul familiei. Ascultarea oarbă a acestor reguli conduce la un comportament distructiv și la autosubminare. Ascultarea oarbă ne modelează de timpuriu tiparele comportamentale și ne împiedică să evadăm. Adeseori, există un decalaj enorm între așteptările și solicitările părinților noștri, pe de o parte, și ceea ce ne dorim noi înșine pe de altă parte. Din păcate, presiunea inconștientă de a ne asculta părinții ne umbrește cel mai adesea nevoile și dorințele conștiente. Noi nu putem renunța la aceste reguli distructive decât prin scoaterea lor la lumină, din subconștient în planul conștient. Numai văzând clar aceste regului ne putem exercita noi liberul arbitru.



Share