16 nov. Cum ajutăm copilul din noi să crească
“Nicio problemă nu poate fi rezolvată la același nivel de conștiință la care a fost creată.” (Albert Einstein)
Fiecare persoană poartă în ea copilul care a fost. Și nu doar amintirile acelui copil, ci și scenariul de viață creat inconștient cu mintea și percepțiile copilului. Un scenariu pe care îl urmează fără să-și dea seama, așa cum un cal merge pe drumul spre casă fără să-și propună conștient asta.
Cu toții purtăm în noi mecanisme de apărare, create de copilul care am fost, pentru a face față situațiilor și trăirilor din copilărie. Mecanisme care în momentul de față pot să submineze persoana adultă și la care apelăm inconștient. Aceste automatisme, create în copilărie cu scopul de a ne apăra integritatea psihică, cu timpul se pot întoarce împotriva noastră. Fiecare om poartă în el emoțiile, trăirile și rănile copilului, precum și reacțiile la anumite situații, ce pot fi reactivate în orice moment.
Tiparul mental și perceptiv creat în copilărie ne ține captivi emoțional în aceasta. Căutăm libertatea în afara noastră fără să ne dăm seama că ea este în noi. Că adevărata închisoare ne-am creat-o singuri, cu mintea copilului care am fost. Închisoare ne oferă totuși un confort și o siguranță, cele ale unei realități cunoscute și la care știm cum să reacționăm. Există un preț pe care îl plătim pentru slăbiciunile noastre. Mai devreme sau mai târziu suportăm consecințele fricilor nerezolvate, neputințelor nostre, ale necredinței în noi înșine.
Faptul că așteptăm de la ceilalți ceea ce ar trebui să vină de la noi nu rămâne fără urmări. Suportă rezultatele lenei de a gândi, lipsei de acțiune, neperseverenței. Prețul este suferința. O suferință, cel mai adesea ascunsă, ce se poate întinde pe durata întregii vieți, dacă nu reconsiderăm ceea ce știm și nu așezăm lucrurile într-o nouă formă. O suferință pe care o putem utiliza în folosul nostru sau care, dimpotrivă, se poate constitui în laitmotivul vieții noastre. Poate fi o pârghie în devenirea noastră și împlinirea potențialului latent sau poate fi scena pe care ne jucăm rolul asumat de copil.
Aspectul fizic de adult nu înseamnă că și ceea ce se află înăuntru este tot adult. Sub înfățișarea adultului se pot afla trăirile, fricile, emoțiile copilului. Maturizarea fizică nu aduce cu ea în mod obligatoriu și maturizarea psihologică. Copilul din noi nu va dispărea niciodată și nici nu este de dorit. Căci el reprezintă viața însăși și bucuria de a fi. Creșterea lui nu înseamnă renunțarea la el. Avem nevoie de resursele și de energia lui. Ne este vitală acea parte care reprezintă esența ființei noastre, pură, nealterată, din care ne tragem forța creatoare. Creșterea lui înseamnă vindecarea rănilor și adaptarea mecanismelor de apărare la situațiile prezente. Renunțarea la recrearea acelor situații de viață care, deși dureroase, oferă totuși confortul unor situații cunoscute și la care știm cum să reacționăm.
Creșterea lui înseamnă îndepărtarea barierelor, blocajelor și a ancorelor care ne țin în umbra a ceea ce am putea fi. Înseamnă asumarea vieții, renunțarea la autosabotare și reacția adecvată la momentul prezent. Când e vorba de transformarea și de vindecarea ta nu te aștepta la rezultate ca atunci când iei o pastilă. Pastila nu vindecă, nu elimină cauza, ci doar ameliorează un simptom. Vindecarea presupune să mergi direct la cauză. Să o privești în față și să stai de vorbă cu ea, să o înțelegi și să o accepți. Nu te trasformi peste noapte într-o altă persoană și nici suferința ta nu dispare imediat. Este vorba despre un proces de transformare și vindecare la capătul căruia te așteaptă întâlnirea cu tine însuți, dezbracat de povara suferințelor, dar cu toate canalele deschise pentru materializarea potențialului tău.
Nu trebuie să te oprești din activitățile tale, să-ți anulezi viața ca să treci prin acest proces. De un lucru pot să te asigur, că fiecare pas pe care îl faci în direcția schimbării și creșterii dorite îți va produce bucurie și îți va aduce în final o stare de bine, chiar dacă inițial vei suferi. Vei suferi pentru că vei înțelege că ție ți s-a întâmplat ce s-a întâmplat, nu va mai fi vorba despre altcineva, ci chiar de povestea vieții tale. Și mai greu va fi când îți vei da seama că tu ai lăsat ușa deschisă suferinței tale. Și atunci, rușinea și vinovăția își pot arăta colții.
Vor fi momente când te vei simți tras înapoi ca de o mână nevăzută de suferințele de care vrei să scapi. Nu te speria, căci face parte din procesul de vindecare, așteaptă și mergi mai departe. În timp ce noi creștem, povara noastră mentală, greutatea care ne apasă ar trebui să devină tot mai mică, ca urmare a maturizării noastre. În realitate, cel mai frecvent lucrurile se întâmplă invers. Pe măsură ce trece timpul, dacă nu facem nimic, povara noastră crește până ce ne cuprinde cu totul și ne înghite cu potențialul nostru și cu toate posibilitățile noastre de a fi. E timpul să-ți dai seama că de tine depinde totul și să-ți micșorezi povara pe care o duci.