Puterea cuvintelor pline de cruzime

Abuzatorii verbali / „Vănătăile nu se văd, dar există în interior”

Marea majoritate a părinților le spun uneori copiilor lor cuvinte care îi dor pe aceștia. Ele nu reprezintă în mod necesar un abuz verbal. Este însă abuz să îți ataci frecvent copilul în privința înfățișării sale, a inteligenței, competenței sau valorii sale ca ființă umană. La fel ca părinții controlori, abuzatorii verbali au două stiluri diferite. Unii își atacă direct și deschis copiii, umilindu-i într-o manieră degradantă. Ei le spun acestora că sunt proști, inutili sau urâți. Unii merg până acolo încât le spun copiilor că și-ar dori să nu se fi născut niciodată. Acești părinți ignoră sentimentele copiilor lor și efectele pe termen lung ale atacurilor lor repetate asupra imaginii de sine a acestora, aflată în plin proces de dezvoltare.

Alți abuzatori verbali sunt mai insinuanți, asaltându-și copiii cu tachinări, sarcasme, insulte și umilințe mult mai subtile, dar continue. Ei își ascund adeseori abuzurile sub masca umorului. Fac glumițe de gen: „Ultima dată când am văzut un nas atât de lung a fost la munte, este o haină frumoasă pentru un clovn, cred că erai acasă bolnav în ziua când s-au împărțit creierele”….etc. În cazul în care copilul sau vreun alt membru de familie se plânge, abuzatorul îl acuză invariabil de lipsă a simțului umorului. Stie foarte bine că glumesc, spune el, ca și cum victima sa ar fi o conspiratoare împreună cu el.

Umorul pozitiv este unul dintre cele mai frumoase instrumente de care dispunem cu toții pentru a întări legăturile noastre familiale, dar cel care umilește poate avea efecte extrem de dureroase. Copiii interpretează adeseori sarcasmele și exagerările umoristice într-o manieră prozaică. Ei nu au încă o experiență de viață suficient de mare pentru a înțelege că părinții lor glumesc atunci când le spun ceva de gen: „o să te trimit la o grădiniță în China”. Un astfel de copil poate rămâne cu coșmaruri, temându-se că va fi abandonat într-o țară îndepărtată care îl sperie.

Citeste si   Părinții perfecționiști

Nu cred că există vreun om care să nu fi făcut niciodată o glumă în legătură cu altcineva. În cazul părinților toxici, ele devin însă abuzive din cauza frecvenței, cruzimii și sursei lor. Copiii cred și adoptă în psihicul lor ce le spun părinții. Este sadic și distructiv să faci glume repetate pe seama unui copil vulnerabil. Foarte mulți părinți își ascund abuzurile verbale sub masca sfaturilor. Pentru a-și justifica observațiile denigratoare, ei se folosesc de argumente de gen: „Nu încerc decât să te ajut să devii un om mai bun” sau „Lumea este dură, iar eu te învăț să te descurci în ea”. Dat fiind că abuzurile poartă masca protectoare a educației, acestor copii ajunși adulți le vine foarte greu să discearnă cât de distructiv a fost acest mecanism.

Nevoia de a face pe altcineva să se simtă inadecvat pentru a te simți mai bine în pielea ta se transformă rapid într-o competiție deschisă. Părinții sănătoși se bucură plini de entuziasm de amplificarea competenței copiilor lor. Dimpotrivă, cei competitivi se simt adeseori deprimați, anxioși și chiar speriați. Marea majoritate a părinților competitivi nu sunt conștienți de motivul pentru care simt aceste stări, dar realizează că cei care le trezesc în ei sunt copiii lor.

În timpul adolescenței, fetele încep să se simtă femei, iar băieții încep să se simtă bărbați. Această perioadă i se pare cu deosebire amenințătoare părintelui competitiv și nesigur pe el. Femeile se tem că îmbătrânesc și își pierd frumusețea. Ele își văd fiicele ca pe niște competitoare și simt nevoia de a le ridiculiza, îndeosebi în fața soților lor. La rândul lor, bărbații pot simți o amenințare la adresa virilității și puterii lor. Ei simt că în casă nu este loc decât pentru un singur bărbat și de aceea, își umilesc și își iau peste picior fiii, astfel încât acestia să se simtă în continuare neajutorați.

Citeste si   Probleme mici, suferințe mari

Mulți adolescenți exacerbează și mai mult situația devenind competitivi la modul deschis, pentru a testa astfel apele stării de adult. Foarte mulți părinți competitivi au fost la rândul lor victime ale lipsurilor atunci când au crescut, fiind privați de mâncare, haine sau iubire. De aceea, indiferent cât de mult ar fi acumulat între timp, ei se tem în permanență că nu au suficient. Mulți dintre ei retrăiesc prin intermediul copiilor lor competiția pe care au experimentat-o când erau copii cu părinții sau frații lor. Această competiție nedreaptă pune asupra copilului o presiune enormă.

În pofida afirmațiilor părinților competitivi, care declară că le doresc copiilor lor tot ce poate fi mai bun pentru aceștia, agenda lor ascunsă este să se asigure că ei nu îi vor depăși. Mesajele inconștiente pe care li le transmit sunt foarte puternice „Nu poți avea un succes mai mare decît mine” sau „Nu poți fi mai fericit decât mine” etc. Cu alte cuvinte, cu toții avem limitele noastre, iar eu sunt limita pe care nu o vei putea depăși niciodată.

Dat fiind că aceste mesaje sunt atât de puternic înrădăcinate, în cazul în care copiii deveniți adulți ai părinților competitivi ajung să exceleze într-un domeniu, ei se simt adeseori incredibil de vinovați. Cu cât au un succes mai mare, cu atât mai mizerabil se simt. Acest luccru îi conduce pe mulți să își autosaboteze succesul. Pentru acești copii ai părinților toxici, absența realizărilor este prețul păcii lor interioare. Ei își țin sub control vinovăția prin limitarea inconștientă de sine, astfel încât să nu își depășească vreodată părinții. Într-un fel, ei împlinesc astfel profeția negativă a părinților lor legată de ei.

Citeste si   Mama ca oglindă

Unii părinți abuzatori verbali nu își dau osteneala să se ascundă în spatele raționalizărilor, ci își bombardează direct copiii cu insulte pline de cruzime, hărțuieli, denunțuri și porecle peiorative. Acești părinți sunt incredibil de insensibili la durerea și rănile psihice de durată pe care le provoacă. Aceste abuzuri verbale excesive subminează încrederea în sine a copilului, lăsând cicatrice adânci în psihicul său.



Share