În ce moment începe viața mea?

Pentru a răspunde la această întrebare, cei mai mulți dintre noi își indică data de naștere. În cultura noastră, s-a convenit că viața unui om începe în ziua și la ora când iese din burta mamei sale. Așa ni se definește identitatea și acestea sunt răspunsurile pe care le vom da pe tot parcursul existenței noastre. Și, dacă începem să explorăm un pic, nu ne va fi foarte greu să descoperim că istoria, propria noastră poveste, începe cu mult înainte de momentul ieșirii din burta mamei….

Deși cam toată lumea admite că ceea ce se petrece în perioada vieții fetale este fundamental, puțini își imaginează că perioada dinaintea conceperii, are și ea o importanță considerabilă în construcția unui individ. Cum ne visau părinții noștri? Dar oare ce visau? Ce proiectau in minte pentru viitorul lor copil? Ce anume aveau să-i încredințeze? Ce așteptau ei de la acest copil? Ce rol vroiau să-i atribuie în propria lor existență?

De la Freud încoace, numeroși specialiști s-au aplecat asupra dorinței parentale, care este mult mai complexă și mai semnificativă decât pare. Ne naștem încărcați cu aceste fantasme și cu aceste imagini, pe care ei le-au proiectat uneori de-a lungul a luni întregi sau ani, înainte de a ne zămisli. Actul sexual din care fiecare dintre noi s-a născut este un element decisiv al vieții noastre. Cum a decurs el? A fost plin de dragoste? Sau complet lipsit de iubire? A fost violent? Umbrit de griji? Zbuciumat? Consimțit sau impus cu forța? Energia din care suntem constituiți există deja acolo, conținând toate aceste elemente ce vor produce reverberații în existența noastră, fără ca noi să conștientizăm acest lucru.

Citeste si   Strategiile de supraviețuire nu vindecă, ci continuă să creeze clivaje

Laura tăia încă de la cea mai fragedă vârstă cu angoasa insuportabilă a unei catastofe. Simțea, neîncetat, prezența unei amenințări. Și această amenințare îi împovăra viața. Rememorându-și povestea și istoria propriei sale povești, Laura a înțeles de unde provenea această angoasă. Înainte de a rămâne însărcinată, mama ei avea o singură temere: că va rămâne însărcinată. Pentru mama ei, descoperirea existenței acelei sarcini a fost …o catastrofă, potrivit propriilor ei cuvinte. Laura a înțeles că dădea lucrurilor o interpretare greșită. Ea credea că se teme de „o catastrofă” pentru că resimțea foarte clar acea senzație de frică și de catastrofă iminentă. Adică exact ceea ce păstra corpul ei în memorie, frica în care a fost ea concepută și catastrofa pe care ea însăși o reprezentase pentru propia ei mamă.

Corpul nostru păstrează, în memoria lui, momentele în decursul cărora ne-am constituit, dar și memoria familială a părinților noștri, care ea însăși conține memoria părinților lor etc. Psihanaliza si psihogenealogia au contribuit din plin la dezvăluirea acestei realități, noi ne formăm inclusiv din istoria familială. Și degeaba ne dorim, unii dintre noi cu ardoare, să o ignorăm și zadarnic elaborează unele familii strategii subtile pentru a o ascunde, a o amputa sau a o înfrumuseța, căci ea rămâne păstrată în memoria celulelor noastre.

Generație după generație, uneori fără a se scoate la iveală nici cea mai mică parte din secret, fără a putea povesti vreun detaliu din întreaga istorie, pentru că familia a pierdut orice urmă a acesteia. Tensiunea ei originală rămâne însă în miezul memoriei celulare a familiei, fără știrea membrilor săi, transmițându-se de-a lungul timpului, până într-o zi, când ea poate să distrugă o viață, o legătură între frați, o generație… Și chiar să provoace dispariția totală a unei filiații…

Citeste si   Schemele repetitive


Share