19 nov. Dezvoltarea copilului in cele nouă luni intrauterine
Mi se pare important să parcurgem aceste nouă luni în decursul cărora materia noastră capătă formă. În primul rând, pentru că de acolo venim noi și că e bine să ne amintim întotdeauna de unde venim. Apoi, pentru că pe parcursul acestei dezvoltări foarte precise, fătul este în mod clar receptiv la toate evenimentele, exterioare și interioare, ale existenței sale. Si pentru că, uneori, asocierea unei eveniment exterior cu un eveniment de dezvoltare interioară ne poate lămuri în privința originii unei dureri…
PRIMA LUNĂ. DEMULTIPLICAREA
Prima lună este o lună de instalare. Ea este, de asemenea, etapa în care ovulul fecundat se separă în două; o parte va deveni embrion, iar cealaltă parte placentă. E important să ne amintim că la început, noi venim dintr-un unic impact energetic, dintr-o celulă care se divide, o dată, de două ori, de o mie de ori…
LUNA A DOUA. MIȘCAREA
În cea de-a doua lună, fătul începe să miște. Sistemul cardiac se formează, coloana vertebrală prinde contur, orbitele apar, iar sexul, cu aparență feminină, începe să se dezvolte.
Ex: În momentul în care descoperă că e însărcinată în două luni, mama lui Andrei se panichează. Nimeni nu trebuie să-i observe sarcina, pentru că viitoarea mamă efectuează o perioadă de probă în vederea obținerii unui loc de muncă. Femeia apelează la tot felul de trucuri pentru a-și masca burta și a-și ascunde starea. Patruzeci de ani mai târziu, Andrei continuă să nu se clintească, o boală foarte gravă îl împiedică să se miște. Parcă încremenit în viața lui, Andrei e același bebeluș de-atunci, care se teme să nu deranjeze și să nu pericliteze planurile mamei lui. El pare să nu-și acorde dreptul de a se mișca, nici măcar dreptul de a iubi, de a reuși în munca lui și, într-un cuvânt, de a-și găsi locul într-un domeniu, oricare ar fi el.
LUNA A TREIA. SEXUL
În cea de-a treia lună, fătul se orientează către o definire sexuală, el rămâne feminin sau devine masculin. Sub efectul testosteronului, clitorisul începe să crească, se închide și devine un penis, ovarele se transformă în testicule și coboară în exteriorul corpului. Aparatul digestiv începe și el să se organizeze, la fel și aparatul respirator, care seamănă cu acela al unui pește, pentru că fătul se dezvoltă într-un mediu lichid. O altă etapă, destul de importantă, duce la crearea pancreasului, care conține celule izolate, numite insulele lui Langerhans, acestea vor interveni în fabricarea insulinei. Pancreasul este un fel de “dirijor” al digestiei care va regla, de-a lungul întregii noastre existențe, tot ceea ce are legătură cu hrana.
LUNA A PATRA. GLANDELE
Sistemul renal se instalează în totalitatea lui. Sistemul glandular se perfectionează, în special timusul, care îl leagă întru totul pe copil de mamă lui și îi asigură imunitatea. În această etapă, fătul și mama se află în osmoză totală și micuțul e complet branșat la inconștientul mamei lui. Acesta este momentul în care se dezvoltă, de asemenea, glanda tiroidă și estrogenii, determinanți în dezvoltarea armonioasă a atributelor sexuale.
Ex: Îmi amintesc mereu sosirea Ioanei în cabinetul meu….o tânără incredibil de palidă, aproape translucidă, cu privirea pierdută de spaimă. Purta în permanență o cască de walkman pe urechi, ca și cum orice comunicare cu exteriorul îi era insuportabilă. După câteva ședințe, Ioana este spitalizată de urgență, din cauza unei pancreatite. Apoi, ea începe să aibă probleme cu ficatul, din ce în ce mai mari. Lucrand împreună cu Ioana, descoperim in istoria și în corpul ei că, în luna a treia și a patra de sarcină, mama sa a fost stăpânită de o furie foarte puternică împotriva tatălui Ioanei, care a plecat, lăsând-o să se descurce absolut singură. Aparatul digestiv al Ioanei, în plin proces de fabricare la momentul acela, a memorizat această furie teribilă, care continuă să facă și acum ravagii. Travaliul efectuat i-a permis Ioanei să se trateze în cunoștință de cauză și să se simtă mai bine. Ea a înțeles, de asemenea de ce nu și-a acceptat niciodată cu adevărat tatăl, care a revenit alături de mama ei, chiar înainte ca aceasta să nască.
LUNA A CINCEA. NEURONII
Cea de-a cincea lună este deosebit de importantă, pentru că în decursul ei are loc formarea definitivă a tuturor neuronilor. Este și momentul în care se fabrică surfactantul, o secreție destinată lubrifierii alveolelor pulmonare, care vor putea astfel să se desfacă în momentul nașterii, în loc să rămână lipite unele de altele. Tot în a cincea lună este produs și foarte importantul hormon antidiuretic, care favorizează creșterea.
Ex: sunt ani de zile de când Alina are dificultăți de respirație. Diagnosticul primit: emfizem pulmonar. Medicii o tratează și o mențin în viață, dar ea vrea să înțeleagă cauza afecțiunii ei. Acesta este motivul pentru care vine la mine. Descoperim împreună originea bolii sale. În cea de a cincea lună de sarcină, mama Alinei a suferit un puternic șoc emoțional, care i-a tăiat răsuflarea, atât în sens propriu, cât și figurat. Fără îndoială, producția surfactanților a fost puternic perturbată. De atunci, Alina își pierde neîncetat suflul. Se simte sufocată între sora ei mai mare, foarte apropiată ca vârstă, și sora cea mică, născută la nici un an după ea. Și mereu are senzația că nu are un loc al ei, că deranjează pe toată lumea, că n-are aer….
LUNA A ȘASEA. RESPIRAȚIA
În cea de-a șasea lună, sistemul respirator este funcțional. Dacă s-ar naște acum, bebelușul ar avea șanse de supraviețuire, cu ajutorul tehnologiei medicale, pentru că dezvoltarea lui este suficient de avansată. Dar condițiile ar fi foarte neconfortabile pentru el.
LUNA A ȘAPTEA. AUZUL
În această lună, bebelușul este viabil, deși capacitățile lui de funcționare sunt încă limitate. Este vârsta marilor prematuri, care supraviețuiesc și mai ales încălziți fără încetare. Grație urechii sale interne, bebelușul reacționează la sunetele exterioare. El cunoaște vocea tatălui și a mamei lui și universul sonor și muzical în care gravitează părinții săi. Unele dintre aceste sunete îl liniștesc și îl relaxează, altele, dimpotrivă, îi provoacă o mare nervozitate.
LUNA A OPTA. RĂSUCIREA
Cea de-a opta lună este consacrată mai ales desăvârșirii procesului. Toate organele vitale își continuă dezvoltarea. Producția de surfactant crește. Bebelușul se răsucește, începând să-și orienteze capul către ieșire, în tunelul canalului pelvian. Unii, mai încăpățânați, nu au încă chef să înfrunte lumea. Ei se pun de-a curmezișul sau avansează cu fundul în loc să coboare cu capul înainte, ca și cum nu reușesc să ia decizia de a se naște. Această indecizie îi va costa o naștere de-a-ndăratelea, dificilă și sufocantă, și uneori, o viață întreagă pe măsură acestor neajunsuri…
Ex: Gina are 28 de ani și nu reușește să facă ceva cu viața ei. Ar vrea să se angajeze într-o acțiune umanitară, dar se simte împiedicată de o imensă forță de inerție. Descurajată de această incapacitate de a se pune în mișcare, Gina a recurs la alcool și la droguri. Singurul domeniu în care nu este inactivă e cel sexual… sexualitatea ei este atât de nestăvilită, încât o împiedică să se atașeze afectiv. Am putut decripta memoria corporală a Ginei și a descoperit că a fost concepută din întâmplare, când părinții ei nu se mai înțelegeau și nu își doreau un copil. Părinții se despart când mama e însărcinată în două luni. Când își descoperă sarcina, mama se gândește serios să avorteze, pentru că nu vede ce rost are să dea naștere acelui copil. Sfârșește însă prin a se resemna și se consolează cu dorința arzătoare ca bebelușul să fie băiat. În luna a șaptea, tatăl o anunță pe mamă că nu vrea să audă de copilul ce urmează să se nască. Îngrozită la gândul că va trebui să-l crească singură, fără ajutorul tatălui, mama Ginei cade într-o depresie profundă. În luna a opta, bebelușul nu se răsucește pentru a se pregăti să iasă din burta mamei. Îi este greu să-și dorească nașterea în această lume, în care nu este binevenit.
LUNA A NOUA. LUMINA
În cea de-a noua lună, totul este pregătit. Peretele pântecelui mamei este atât de dilatat încât pielea, subțiată, lasă să treacă un pic de lumină. Bebelușul nu se mai află într-un întuneric total. De-acum, mai rămâne să-și ia avânt și să se decidă să iasă. Și să părăsească uterul matern, din ce în ce mai incomod, pentru a înfrunta lumea.
AMPRENTA FETALĂ
Pe toată perioada gestației, ființa umană este doar un corp. Ea nu judecă, nu gândește, nu acționează ci simte prin celulele ei. Reflectă, vede, aude, înregistrează propriile ei senzații și pe acelea ale mamei, de care este întru totul legată. Celulele corpului înmagazinează în memoria lor toate aceste senzații, din care se va constitui ființa aflată în plin proces de dezvoltare și față de care aceasta va reacționa deja, tot la nivel senzitiv..angoasă și stare de bine, crispare și relaxare, stare de veghe și somn. Memoria corpului este deja în funcțiune, înregistrând, în această amprentă fetală, evenimentele primare care vor avea răsunet de-a lungul existenței. Organismul nostru se acomodează cu ele, reacționează, primește și generează senzații, se adaptează, evită, inventează stratageme. Și își fabrică acest “înveliș de senzații”, care se interpune ca o stavilă între corp și realitate, ajungând să devină treptat o carapace, o armură care ne izolează și ne limitează…
Aici, nu este vorma de o construcție mentală care ar reverbera până la nivelul corpului și l-ar îmbolnăvi. Gina nu s-a plasat în incapacitatea de a acționa pentru că a aflat despre părinții ei că nu se iubeau. Ea purta, în interiorul ei, această puternică indispoziție. Pentru că Gina s-a născut din energia unei iubiri stinse și, din momentul conceperii ei, celulele sale au memorat senzații dureroase legate de istoria părinților. Corpul ei cunoaște faptul că mama nu a vrut ca ea să se nască. Corpul a engramat spaima zilei în care tatăl a anunțat că nu-și oferă sprijinul, plămădindu-se în senzațiile de deznădejde, de solitudine, de angoasă și de abandon ale tinerei mame.Din corpul acela pornesc suferințele Ginei. Și memoria corpului său este cea care trebuie îngrijită și transformată, prin întoarcerea în timp până la suferința provocată de prima amprentă, pentru ca Gina să se simtă mai bine.