24 aug. Strategii de supraviețuire în urma traumei

Într-o situație traumatică ele au rolul de a preveni ceea ce este mai rău, adică moartea fizică și dezintegrarea psihică. Ele ajută persoana să supraviețuiască situației traumatice, datorită faptului că efectuează clivajul. Ele blochează exprimarea aspectelor traumatizate, prin faptul că le descompun în părți componente, le golesc de afecte, le îndepărtează de eu și le elimină din conștiință. Iar dacă persoana poate să funcționeze mai departe, aceasta se întâmplă pentru că acele zone ale corpului care sunt implicate în mod deosebit în experiența traumatică sunt amorțite, li se reduce afluxul sanguin sau sunt lăsate într-o stare de tensiune și de încremenire.

Sentimentele traumatice sunt depozitate de către mecanismele de supraviețuire în anumite regiuni ale corpului și sunt blocate acolo. Părțile supraviețuitoare lucrează din greu să dispară din conștiința persoanei afectate întreaga experiență traumatizantă. Ele târăsc prin viață corpul traumatizat sau părți ale acestuia ca pe o povară și nu văd nicio alternativă la asta. Pentru a face acest lucru, aceste părți supraviețuitoare dezvoltă diferite atitudini fundamentale:

• Evită amintirile referitoare la evenimentul traumatic inițial.
• Caută să se convingă singure că nimic nu a fost și nu este atât de rău.
• Inventează o nouă realitate.
• Ele se țin sub control nu doar pe ele însele, ci și pe toți ceilalți oameni din mediul lor, pentru a nu-și aminti de traumă.
• Dacă este necesar, se amorțesc cu alcool sau cu droguri sau recurg la ofertele industriei farmaceutice și iau sedative, somnifere sau analgezice.
•  Își distrag atenția cu tot felul de activități și, eventual, se dedică în întregime muncii.
•  Născocesc mereu noi strategii, în cazul în care cele vechi nu mai sunt suficiente pentru a împiedica asaltul interior al părților traumatizate.
• Sunt extrem de recunoscatoare atunci când ceilalți le fac oferte care le susțin eforturile lor de a ignora trauma și le arată modalități de a merge mai departe fără a se confrunta cu trauma lor. Ele investesc în asta mult timp, efort și bani.
•  Își duc corpul la medici și vindecători, de parcă nu ar fi al lor, ci un obiect supărător de care altcineva trebuie să aibă grijă.
•  Își înlătură pe cale chirurgicală, cu răceală afectivă, unele părți ale corpului.
• Se supun unor proceduri medicale chinuitoare, în speranța că vor avea în sfârșit liniște în corpul lor, care, prin inflamațiile și durerile sale, le semnalează că ceva nu este în regulă.

Pentru a supraviețui unei traume, psihicul uman își folosește capacitățile în scopul de a-și crea o viață psihică aparte, separată de realitate. Un lucru esențial în ceea ce privește strategiile de supraviețuire la trauma psihică este faptul că propriul eu sănătos dispare. El este compensat printr-un eu substitutiv, care în final ajunge să creadă chiar că este eul real. Acesta poate fi un rol (mama, profesional). La fel ca eul, și voința este influențată de experiențele traumatice. Un indiciu clar al faptului că au fost dezvoltate strategii de supraviețuire în urma traumei este atunci când cineva se străduiește, cu o mare putere de voință:

• să îndure eroic ceea ce este de nesuportat,
•  să ascundă ceea ce ar trebui observat,
•  să vorbească și să faca ceva fără încetare, pentru a-și distrage atenția,
•  să-i ajute pe alții în mod forțat,
•  să lupte cu toată puterea împotriva unui lucru,
•  să vrea să obțină cu forța ceva imposibil.

O strategie de supraviețuire la traumă este și voința:

•  care cedează complet,
•  care se supune autorităților și le urmează necondiționat ordinele
•  sau care ar prefera să dispară complet.

Mulți oameni au crescut în familii în care le-a fost frântă voința.Sau și-au petrecut copilăria și tinerețea în regimuri autoritare ori în dictaturi în care era periculos să-și exprime propria opinie și cu atât mai puțin propria voință. Sau au trăit în cupluri în care au trebuit să se supună voinței partenerului. Cu toții trebuie să-și schimbe atitudinea și să vadă că propria voință este nepericuloasă și că nu există motive ca să fie sancționată cu respingere, critici, pedepse și violență.(Franz Ruppert)