21 iun. Trauma sexualității

Când sunt afectat de ‘trauma iubirii’, există marele pericol să-mi implic și sexualitatea în căutarea zadarnică a iubirii și protecției, iar ea să fie exploatată de alții. Implicându-mi sexualitatea, încerc să primesc ceea ce sexualitatea nu poate obține. Astfel, mulți oameni intră într-o nouă încurcătură, trec din’ trauma iubirii’ în trauma următoare, cea a’ sexualității’.

Deoarece copiii care nu au fost iubiți și protejați de mamele lor sunt extremi de avizi de contact fizic și de atingeri, ei devin o pradă ușoară pentru agresorii traumatizați din mediul lor. Aceștia din urmă, fiind lipsiți de iubire și având propriile nevoi de apropriere fizică, rămase ca niște mari frustrări din fragedă copilărie, se simt atrași de astfel de copii. Ei îi oferă copilului contactul fizic dorit de acesta. Copilul ia de bună acceptarea lui de către agresor și îl include pe acesta în structura sa psihică, socotindu-l un presupus salvator din situația critică în care se află în materie de iubire. El se simte luat în considerație și se bucură cel puțin la început de contactul fizic și de atingeri. În acest mod el se identifică și se complică simbiotic cu agresorul. Astfel, acesta obține prin vicleșug bunăvoința copilului avid de atingeri. Bazându-se pe superioritatea lui fizică, agresorul poate apoi să-și descarce excitația sexuală apărută la contactul vizual, olfactiv și corporal cu copilul. Deseori în mod repetat.

Punctul de pornire al unui tată care își traumatizează sexual propriul copil îl constituie o traumă a identității și a iubirii. El se fixează asupra copilului și are nevoie de contactul sexual cu acesta ca strategie proprie de supraviețuire în condițiile de traumă. Din cauza biografiei propriilor traume, agresorii care comit abuzuri sexuale nu-și simt propriul corp și limitele lui. Ei nu percep unde începe și unde se sfârșește acesta. De aceea nu ezită să acapareze alt corp, pentru a se percepe pe ei înșiși. La rândul lui, și copilul este de cele mai multe ori deja complet separat de eul lui sănătos și se simte extrem de dependent de contactul fizic cu părinții săi. Pentru mulți copii traumatizați sexual, tatăl este singura persoană cu care pot avea un contact fizic, fiindcă de regulă mama nu este disponibilă emoțional și îi respinge fizic. Copilul își dorește tatăl în ciuda violenței lui sexuale și se agață avid de el, cu o parte, în timp ce o altă parte este panicată de tată și ar prefera să-l ucidă din cauza practicilor lui sexuale. Am vazut acestă dinamică în nenumărate procese de rezonanță în cadrul terapiei de grup.

Pentru orice copil este extrem de înjositor și rușinos să fie tratat ca un obiect sexual. De asemenea, practicile sexuale săvârșite de un agresor traumatizant asupra unui copil pot fi extrem de dureroase și dezgustătoare. De aceea, copilul traumatizat sexual trebuie să-și cliveze durerile fizice, rușinea, oroarea și sentimentul de furie față de agresor. Ca strategie de supraviețuire îi vine în ajutor faptul că nu crede că este posibil ca propriul tată sau bunic, ori chiar propria mamă să facă așa ceva. În loc de acesta, copilul se agață toată viața de ideea că agresorul nu poate să fi luat asupra lui o astfel de vină imensă. El a fost totuși bun în același timp și i-a acordat sprijinul. Mulți copii indură un martiriu perpetuu fiindcă mediul familial și social închide ochii în mod sistematic când vine vorba despre traumatizarea sexuală a copiilor. In multe familii femeile sunt deja de generații victime ale violenței sexuale. În calitate de mame traumatizate sexual, ele nici nu-și pot proteja fiicele de agresori și nici nu sunt disponibile emoțional și fizic pentru fiii lor. Acești fii frustrați, care sunt percepuți inconștient drept agresori de către mamele lor într-o oarecare măsură chiar din timpul sarcinii, sunt cei care devin apoi următoarea generație de agresori sexuali.

Totodată, femeile traumatizate sexual își abuzează sexual ele însele mai ușor copiii sau nepoții. Ele își reînscenează inconștient propriile experințe din fragedă copilărie și își agresează copiii la fel cum li s-a întâmplat și lor. Ele nu pot separa dragostea de sexualitate nici măcar în contactul cu fiicele și fiii lor.

Tema violenței sexuale se continuă pe urmă în parteneriatele dintre adulți. Sexualitatea este o cerință, iar la nevoie, se obține prin constrângere, chiar împotriva voinței celuilalt. Partenerul este privit ca un bun ce-i revine, chipurile, cuiva spre folosință sexuală. Traumatizante sexual sunt și circumciziile ale organelor genitale la băieți și fete. Tot așa, nenumărate femei trăiesc episoade de violență în timpul gravidității lor și la naștere, fiind astfel traumatizate în sexualitatea lor.

Traumatizarea sexuală pătrunde apoi în toată societatea sub forma prostituției, pornografiei și abuzurilor sexuale în viața profesională. Apogeul traumatizărilor sexuale îl reprezintă apoi violurile în masă în timpul războaielor și după acestea.(Franz Ruppert)