Trauma propriei agresivități

Trauma propriei agresivități este inclusă cu mare probabilitate în orice biografie a traumei. Triada traumei de a nu fi fost dorit, iubit și protejat produce victime traumatizante, care au strategii de supraviețuire, acestea fac ca o victimă a traumei să devină într-un fel sau altul un agresor traumatizant.

Fiindcă am refulat propria condiție de victimă și nu vrem s-o recunoaștem, reînscenăm acestă stare, transformându-i pe alții în victime ale propriilor noastre acțiuni. Până și copiii mici, de exemplu, exersează cu alți copii abuzurile sexuale pe care le-au suferit ei înșiși. Frații mai mari sau mai puternici din punct de vedere fizic își terorizează frații sau surorile mai mici sau mai slabe. Astfel ei ajung aparent, cel puțin pe termen scurt, de la neputință la superioritate. Când sentimentele lor traumatice se intensifică insuportabil, devin surzi afectiv și lovesc orbește în jur. Cu cât este mai mare propria durere clivată, cu atât cresc ura și disponibilitatea de a fi violenți cu alți oameni.

Agresorii traumatizanți pot suporta doar cu greu anxietatea sau durerea altora, întrucât acesta le amintește propriile sentimente clivate. De aceea ei trebuie să-i înlăture din zona lor de percepție pe alții care vădesc asemenea sentimente, iar la nevoie chiar să-i omoare, dacă aceștia nu încetează să plângă și să țipe. Mai departe acest demers nu-l ajută cu adevărat nici pe ei, căci sentimentele traumatice continuă să existe în sufletul lor și sunt declanșate din nou cu proximă ocazie. În acest mod se produc multe victime noi ale traumei, iar agresorul traumatizant se traumatizează singur în continuare prin faptele sale. Faptul de a teroriza, a înjosi și a persecuta alți oameni poate deveni o obsesie și o dependență.

Citeste si   Depresia - o consecință a traumei

Biografia traumei, cu diferitele ei tipuri de traumă și forme progresive, face ca în psihicul unui om să apară tot mai mult dinamici ale relației agresor-victimă pe care el le transferă neapărat asupra semenilor. El se complică și cu alți oameni din cauza traumelor lui. El îi implică pe alții în biografia traumei sale. Din momentul în care cineva a fost prins într-o asemenea dinamică a relației agresor-victimă, cu greu își mai poate folosi psihicul pentru binele propriu. Atunci el este condus tot mai mult de programe psihice distructive în locul unora constructive. Din păcate, acestea mai sunt și astfel împletite încât ele încearcă să împiedice ștergerea lor. Câtă vreme sunt implicați în strategiile lor de supraviețuire, oamenii traumatizați evită cu îndârjire să recunoască faptul că au fost traumatizați și că sunt deopotrivă victime ale traumei și agresori traumatizanți. Ei refuză cu multă vehemență să se ocupe de psihicul propriu. Se simt imediat atacați și jigniți când cineva le arată traumele suferite. Ca un computer care s-a infectat cu un virus, un asemenea om se îndreaptă atunci irezistibil spre dezastrul său psihic și fizic, dacă nu ajunge cândva la chibzuință și dacă nu îl ajută careva să iasă din spirala negativă a biografiei traumei sale. (Franz Ruppert)



Share