Stresul afectează corpul și spiritul

Stresul are faima așa de rea încât reflexul fiecăruia este de a încerca să-l evite cu orice preț sau să-l elimine complet. Atunci este mobilizată o energie importantă pentru a încerca ca aceasta să fie stăpânită încă din copilărie, datorită unor mecanisme de adaptare inconștiente. La vârsta adultă, acestea îl fac pe individ să-și vorbească în forul său interior cu autoritate, pentru a se calma cât mai repede, în ciuda tuturor.

În disperarea cauzată de un stres persistent, copilul, apoi adultul, aspiră la dispariția acestei suferințe chinuitoare. El nici nu mai vrea să-l înțeleagă pentru a reduce durerea prezentă, cu atât mai puțin să-și acorde răgazul de a-l resimți pentru a se despărți de el, în vreme ce acesta ar fi un bun început de soluționare. Dacă poate fi de ajutor în cazul unui pericol real, pentru a se apăra sau a se proteja, stresul este nociv când este prezent cotidian, fără să dispară vreodată cu adevărat, el devine atunci cronic și poate apoi produce sau consolida amintiri traumatizante.

Consecințele sale nu se rezumă doar la întunecarea vieții, ele se manifestă și sub forma unor tulburări care se exprimă prin corp și îi împiedică buna funcționare. Este demonstrat astăzi că stresul cronic și traumele se imprimă în plan somatic, afectează sistemul imunitar, acutizează răspunsurile inflamatorii și modifică formula genetică a celulei. Îndeosebi persoanele care dispun de o rețea socială îngustă și care evoluează în relații afective pozitive prezintă un nivel al mărcilor de inflamație în sânge mai slab decât cele care evoluează în medii în care relațiile sunt negative și conflictuale. Un creier stresat este un creier mai reactiv, care provoacă pierderi ale controlului emoționale bruște sau explozive și simptome fizice dureroase și care revelează, sub formă de boli, fragilitatea anumitor celule sau a unor gene.

Citeste si   Mecanisme de apărare interpersonale și mecanisme de apărare intrapsihice

Conform mai multor studii, din aceasta ar decurge tulburări relaționale, probleme cardiace, astmul și infecțiile diverse. Tulburările legate de stres ar ajunge chiar să încetinească procesul de recuperare în urma unui cancer și să accelereze procesul de îmbătrânire. Chiar cu intensitate slabă, stresul emoțional frecvent și continuu potențializează tulburările fizice și psihice: el se cronicizează cu timpul, această cronicizare creează traume, care mențin sau exacerbează, la rândul lor, nivelul stresului inițial, există riscul unor noi traume, relațiile de angajament și de intimitate sunt trăite cu neîncredere și interpretate drept periculoase pentru menținerea integrității fizice și psihice.

Desigur că nu se pune problema de a se elimina pentru totdeauna toate sursele de stres pe plan relațional, ci de a le depista suficient de devreme pentru a pune în funcție acțiuni binevoitoare și constructive, de a ști cum să le tratezi fără a le nega, pentru a preveni o epuizare a sistemului nervos și a păstra o frumoasă vitalitate. Solidaritatea, susținerea, grija, dragostea și comportamentele adaptate știu să atenueze durerea traumelor de atașament. Pentru a evita o traumă, trebuie neapărat ca energia intensă, trăită în cursul unei situații care dezechilibrează, să fie evacuată. Or, când nu este complet eliminată, acestă energie rămâne în corp și emisfera dreaptă o înregistrează ca pe o amintire corporală cu o puternică încărcătură emoțională.

În situațiile de viață ulterioare, care evocă frica sau pericolul, acestă amintire va permite reactivarea acelorași răsunsuri corporale (adrenalină, contracții musculare, accelerarea respirației și a ritmului cardiac, etc) pentru a încerca să-l protejeze pe individ. Din nefericire, concluzia va fi mereu aceeași, răspunsul automat al corpului nu reușește să calmeze total agitația internă, care continuă. Această repetare este cea care creează trauma, căci copilul trăiește emoții intense, care îl împiedică să integreze experiența fizică invadatoare a momentului și să se îndepărteze de ea.

Citeste si   Ce ne face să suferim?

Amintirile traumatizante tind să se exprime apoi nu ca niște istorii conștiente și coerente referitoare la ceea ce s-a întâmplat, ci ca niște reacții emoționale intense, a căror origine copilul n-o va înțelege, dureri de burtă sau de gât, febră, tuse, somn agitat, coșmaruri, senzații neplăcute, comportamente agresive și violente, impulsivitate etc. Același ciclu de răspunsuri va avea tendința să se perpetueze, de-a lungul întregii vieți, prin noi amintiri emoționale implicite (deci inconștiente) atât timp cât copilul, apoi adultul, nu va fi primit ajutorul parental sau terapeutic necesar, pentru a învăța să metabolizeze această energie corporală, sursă a atâtor tulburări.



Share