Abuzatorul pasiv

În drama familiei mai există un jucător care împărtășește o parte din responsabilitatea părintelui abuziv în mod activ. Este vorba de părintele care permite abuzul, din teamă, dependență sau din nevoia de a menține status quo-ul familiei. Acest părinte este un abuzator pasiv. Oricât de greu ar părea de crezut, copiii bătuți acceptă vina pentru crimele care le sunt atribuite la fel de ușor precum copiii abuzați verbal.

Tata îmi spunea întotdeauna că nu sunt bun de nimic. Dacă putea găsi vreo insultă în timp ce mă bătea, nu ezita niciodată să folosească. Când termina, eram sincer convins că eram cea mai infectă creatură care a trăit vreodată pe Pământ și că meritam pe deplin bătaia pe care tocmai o primisem.” (mărturia unui pacient). Semințele autoînvinovățirii au fost plantate de timpuriu în psihicul acestui pacient.

Foarte mulți copii abuzați sunt expuși unui amestec bizar de plăcere și durere. Copiii abuzați sunt ca niște vulcani de furie care pot erupe oricând. Este imposibil să fii bătut, umilit, terifiat, denigrat și blamat pentru propria ta durere fără să devii foarte furios. Atât timp cât rămân copii, ei nu au cum să își refuleze această mânie. Când devin adulți, sunt nevoiți însă să își găsească o supapă pentru ea.

În unele cazuri, copilul abuzat se identifică inconștient cu părintele său abuziv. La urma urmelor, acesta i se pare atotputernic și invulnerabil. De aceea, ei își construiesc ca un mecanism inconștient de autoapărare exact trăsăturile de personalitate pe care le urăsc la părintele lor toxic. În pofida promisiunii arzătoare că vor fi diferiți de acesta, ei se comportă în condiții de stres exact ca abuzatorii lor.

Citeste si   Relațiile de atașament ca bază a existenței umane

Studiile de ultimă oră arată că un număr considerabil de foști copii abuzați devin adulți precum părintele abuzator, ori nu sunt capabili să își disciplineze copiii chiar și prin cele mai modeste pedepse necorporale. Ca revoltă în fața durerii pe care au simțit-o în copilăria lor, acesti părinți nu sunt capabili să stabilească și să le impună copiilor limitele necesare. Din păcate, și acest gen de comportament are un impact negativ asupra dezvoltării copilului, care are nevoie de securitatea oferită de limite.

Vestea bună este că victimele devenite adulte ale părinților abuzivi își pot depăși tendința de a se autodisprețui, de a-și imita părinții, mânia nerezolvată, temerile copleșitoare și incapacitatea de a avea încredere în alți oameni sau de a se simți în siguranță.



Share