Relațiile de atașament ca bază a existenței umane

Noi, oamenii, suntem ființe care trăiesc în grupuri. Trăim, supraviețuim, prosperăm în grupuri și ne prăbușim în ele. Ne naștem într-un grup de oameni și creșțem în el. Suntem, trup și suflet și cu toate simțurile, specialiști în a ne păstra și modela viața în grupuri umane.

Viața noastră începe prin unirea unui spermatozoid cu un ovul. O femeie și un bărbat ne transmit viață. Pentru noi, ei sunt mama și tata, rădăcinile identității noastre unice. Intr-un caz normal, noi creștem timp de nouă luni în burta mamei noastre. Venim pe lume goi și despuiați, cu o mare nevoie de protecție și ajutor. Făra o îngrijire intensă, fără hrană și căldură, fără a fi protejați permanent de către mamele noastre, am fi murit curând de foame, am fi înghețat sau ne-am fi văzut expuși fără apărare tuturor condițiilor din mediul nostru înconjurător. Iar fără sprijinul și susținerea grupului ei, mama noastră și-ar fi pierdut curând forța, ar fi fost suprasolicitată și neajutorată.

Cu cât îi merge mai bine mamei noastre, cu atât mai bine ne merge nouă, copilului ei. Iar mamei noastre îi merge cu atât mai bine, cu cât mai multă dragoste a primit ea însăși copil fiind și cu cât mai mult sprijin află în comunitatea în care trăiește. Sănătatea psihică se întemeiază în primul rând pe aceste condiții primordiale ale existenței umane.

Dar și situația inversă este valabilă: tot ce împovărează o mamă și îi lipsește, împovărează și lipsește de la bun început și copilului ei. Dacă ea nu primește niciun ajutor din partea soțului ei, de la mama ei sau de la alte rude, este expusă unor mari dificultăți și multor situații stresante. Dacă, în plus, mai îndură și dispreț și violență, toate acestea se transferă inevitabil asupra copilului ei. In relația mamă-copil își fac apariția problemele psihice.

Citeste si   Acum sunt adult. De ce nu mă simt însă astfel?

Noi suntem dependenți de mama în al cărei corp creștem, de dragostea și grija ei atunci când părăsim uterul. Depindem de comunitatea de oameni în mijlocul căreia ne-am născut. In ceea ce privește bazele dezvoltării sufletești a unui om, lumea noastră modernă nu se schimbă prea mult. Psihicul nostru funcționează ca în preistorie. Copilul nou-născut trebuie să se orienteze cu toate simțurile și puterile sale spre mamă. Ea stă în centrul vieții sale care începe. Mama este sursa dezvoltării sale fizice, emoționale și spirituale. Pentru copil, ea este persoana cea mai importantă. Din momentul procreării, mama și copilul sunt o unitate împletită din suflet, emoție și gândire. Psihicul nostru urmărește adaptarea noastră la aceste premise de viață. Dacă acest lucru nu reușește, ceva fundamental nu există în acest flux. In cazul cel mai nefavorabil, de aici apar grave probleme sufletești.

Rădăcinile problemelor psihice sunt, în primul rând, tulburări de atasament între un copil și mama sa. De cele mai multe ori, tulburările de atașament dintre copil și tată sunt complementare.

Extras din cartea Trauma, atasament, constelatii familiale. Autor: Franz Ruppert



Share