17 aug. Ideologia îndragostirii
“Alergi spre ceva, găsești altceva….. Alergi spre cineva, te regăsești pe tine.”
Orice relație de cuplu, care uneori decurge din prima, începe printr-o neînțelegere. Intâlnirea marchează perioada tuturor speranțelor nebunești. Ea presupune iluzia că nevoia fundamentală a fiecăruia de a se simți o ființă împlinită va fi astfel satisfăcută, este mirajul unei posibile reparații a suferinței de a te fi născut (a fi asemeni celuilalt și a fi totul pentru celălalt) și a rănilor din copilărie (a exista, a fi recunoscut, înțeles, auzit, iubit). Întâlnirea înseamnă posibilitatea de a transforma toate acestea într-o constantă a vieții noastre. Starea de îndrăgostire cu greu poate dura. Ce știu unul despre altul? Adesea, tocmai ceea ce așteaptă unul de la altul.
Înainte de orice, întâlnirea lor așează față în față două inconștiente, două trecuturi și de multe ori două iluzii bazate pe necunoașterea unuia de către celălalt. Câte luni, câți ani le vor fi necesari pentru a demistifica (sau pentru a întreține, în ciuda dificultăților) imaginile-ecran ale unuia și ale celuilalt, a unuia în mintea celuilalt. Imaginile-ecran sunt proiecțiile celuilalt, ceea ce vrea o persoană să arate din ea, ceea ce crede că se așteaptă de la ea, fiecare din cuplu va avea grijă să pară ceea ce își închipuie că iubește și dorește celălalt în persoana lui. Totul se petrece ca și cum fiecare dintre ei ar fi nevoit să se ascundă sau să joace un rol pentru a continua să fie iubit.
Imaginile-ecran mai sunt alcătuite și din propriile noastre temeri și refuzuri, din necunoașterea de sine, din înșelătoriile cu privire la noi înșine, provenite din scenarii trăite în trecut. Jocul imaginilor frumoase poate dura o viață întreagă, însă cu riscul ca fiecare dintre parteneri să se simtă frustrat în dorința sa de a fi autentic. Dincolo de jocul imaginilor frumoase, o altă neînțelegere provine din capcanele ideologiei îndrăgostirii, care s-a dezvoltat, s-a înrădăcinat și este întreținută în cultura noastră. Starea de îndrăgostire, sub toate reprezentările ei, este percepută ca promisiune de a satisface un anumit număr de dorințe și de nevoi, resimțite ca esențiale sau îndreptățite.
Ca urmare a acestei percepții, se creează o mișcare dublă: așteptăm de la celălalt să recunoască, să admită că pretențiile noastre sunt îndreptățite și să le satisfacă în cea mai mare parte. La rândul nostru, ne simțim gata să fim buni pentru el. Pentru mulți, într-adevăr, dificultatea nu constă în a găsi pe cineva care să satisfacă, să răspundă într-un mod pozitiv la așteptări, ci dimpotrivă, în a găsi pe cineva care să întrunchipeze un aspect negativ. Mă voi simți atras tocmai de acel ceva din el/ea despre care știu că ma va răni. Celălalt este iubit și ales pentru a elibera o reprezentare defavorabilă despre sine. Astfel,cineva care percepe în sine, mai mult sau mai puțin confuz, o slăbiciune sau un aspect negativ, inacceptabil se va simți ușurat să găsească o altă persoană la care această slăbiciune să fie și mai vizibilă. Si va putea, pe îndelete (cât va dura relația), să încerce să întrețină și să condamne în același timp acest aspect.
Prin această dinamică, unul va putea observa pe viu acel aspect din sine care i se pare intolerabil și care este întrupat acum de celălalt. Întregul echilibru al acestui cuplu se va baza pe critica acestui comportament și pe eforturile depuse pentru a-l împiedica pe celălalt să se schimbe. Dacă celălalt se schimbă, situația devine insuportabilă, proiecția devine mai dificilă, iar partenerul va fi obligat să-și recunoască din nou propria insuficiență. Acest tip de dinamică relațională este confirmat frecvent de interesul și de plăcerea, evidente, cu care multe persoane vorbesc despre o trăsătură jenantă sau inadmisibilă a altcuiva.
În cazul anumitor despărțiri, se observă că tocmai cel care a dorit ruptura va fi dezechilibrat, va cădea în depresie, recurgând la acte disperate, deoarece plecarea celuilalt îl obligă să se întoarcă la propria imagine negativă…sau poate că va lega numaidecât o altă relație. Vedem, așadar, că alegerea persoanei pe care o iubim poate fi însoțită de cererea a:
- unei părți din sine (ce am fost, ce am vrea să fim, ce nu avem)
- negativului sinelui- tocmai acea parte din noi pe care o refuzăm “Fii așa cum eu nu vreau să fiu, cel pe care astfel îl pot respinge, judeca, agresa sau compătimi.”
Căutarea acestor aspecte în celălalt este unul dintre liantele cele mai solide în anumite cupluri.
Fara comentarii