29 oct. Emoțiile neplăcute și sentimentele negative

Emoțiile, indiferent că sunt plăcute sau neplăcute, fac parte din viața noastră, din psihismul nostru, și au un rol funcțional în supraviețuire, în adaptarea la situații. Sunt un fel de barometru care ne focalizează asupra situației în care ne aflăm avertizându-ne, în același timp, prin semnificația pe care o acordă experienței trăite. Din emoțiile neplăcute pot decurge sentimente și trăiri negative, ce ne împiedică creșterea interioară și dezvoltarea noastră optimă la nivel social, relațional, afectiv.

Care este diferența dintre emoții și sentimente?

Amândouă sunt trăiri afective și pot fi confundate cu ușurință, mai ales că pot trece din una în alta. Dar în vreme ce emoția are o durată mai scurtă, sentimentul are o stabilitate mai mare în timp. De pildă, îndrăgostirea este o emoție, iubirea un sentiment. Frica poate fi atât emoție, când se declanșează într-o situație punctuală, de pericol real, dar poate fi și sentiment atunci când trăim o frică permanentă să nu avem un accident de mașină.

Trăirile afective plăcute, cum ar fi bucuria și plăcerea, ne deschid poarta către resursele din interior, pentru a le accesa mai ușor și ne susțin energetic în tot ceea ce facem. Cele neplăcute ne pot bloca dezvoltarea emoțională și ne pot ține prinși în stări afective din trecut. Emoțiile neplăcute cele mai semnificative, din care derivă toate emoțiile negative, sunt mânia, tristețea și frica. Deși au un rol funcțional în viața noastră și ne sprijină în experimentarea ei, emoțiile neplăcute capătă valențe negative atunci când devin un tipar frecvent de manifestare. Emoțiile negative sunt mână în mână cu nevoile nesatisfăcute și cu rănile copilului din noi, cu credințele adânc înrădăcinate.

Mânia adultului poate fi strâns legată de frustrarea în fața neîmplinirii unei nevoi fundamentale. Cel mai adesea este o nevoie din copilărie, lăsată în urmă. Pentru că dacă în copilărie aceasta ar fi fost satisfăcută, atunci adultul și-ar satisface-o și acum foarte ușor și nu ar ajunge la frustrare, generatoare de mânie. Ex: Manifestarea mâniei la o persoană foarte tolerantă. Toleranța este minunată când îi înțelegi sensul profund și o manifești în cunoștință de cauză. Dar dacă îi lași pe cei din jurul tău să te invadeze permanent și îți neglijezi propriile nevoi, vine un moment când acestea îți vor cere cu violență dreptul de a fi satisfăcute.

Neglijarea propriilor nevoi vine din copilărie, când ți s-a format credința, pe care poți să nu o conștientizezi, că ceilalți sunt mai importanți decât tine, că nevoia ta nu contează sau că poate nu meriți. Tristețea adultului, ca stare de fond a acestuia, este strâns legată de rănile copilului interior și nevoile neîmplinite. Permanetizarea va genera trăiri precum neputința și vinovăția care îi vor afecta capacitatea de a acționa și de a gândi independent de scheme de găndire prestabilite. Căci dezvoltarea ființei umane presupune tocmai scoaterea gândirii în afara tiparelor și utilizarea ei ca pe un instrument pentru înțelegere și cunoaștere. Cât timp gândirea merge pe un drum bătătorit, omul va privi viața și lumea cu „ochelari de cal,” și nu va avea acces la întreaga realitate.

Frica este o emoție necesară atunci când avem de-a face cu un pericol real. Dar chiar și în această situație, dacă depășește o anumită intensitate ne poate paraliza, ne poate opri din a ne salva din pericolul care ne amenință. În realitate, multe frici se leagă de pericole potențiale. Trăim prezentul cu teama de ce ni s-ar putea întâmpla. Deși pericolul respectiv nu este produs, el de fapt nu există, noi îl trăim ca și cum ar exista deja. Multitudinea de situații care pot îngrijora ființa umană a devenit copleșitoare. Cu greu mai poate omul să guste din plenitudinea vieții fiind amenințat permanent de acest „dar dacă???”

O viață derulată pe fundalul unei frici permanente, a unei neliniști, este greu de trăit și afectează serios calitatea ei. O teamă continuă afectează percepțiile omului și capacitatea lui de a găsi soluții la situațiile cu care se confruntă. Omul se poate închide în sine, în lumea lui. Poate chiar să piardă contactul cu realitatea. Frica, mânia și tristețea sunt emoții ce pot bloca omul în stări ce aparțin copilăriei sale și care nu au fost depășite.