24 mai Clivajul corp-psihic

Din cauza unor experiențe de viață traumatice, oamenii ajung într-o stare de clivaj corp-psihic ce pare să dea dreptate ideii dualiste potrivit căreia spiritul și corpul sunt separate prin însăși natura lor. Psihicul lasă într-o oarecare măsură în seama corpului destinul său real și se salvează pe sine într-o lume de reprezentări lipsite de materialitate. În plus, din cauza unor experiențe traumatice, putem ajunge într-o stare de clivaj în interiorul psihicului, atunci percepția, simțirea, gândirea, voința, memoria și acțiunea nu mai conlucrează unitar, ci fiecare există pentru sine și lucrează în mod independent una de alta informațiile despre lumea reală, sau se îndepărtează tot mai mult de aceasta. Autoorganizarea sistemului psihic nu mai funcționează.

Acest clivaj dintre psihic și corp și dintre diversele funcții psihice nu se mai poate soluționa de la sine. În special atunci când omul afectat este nevoit să trăiască în continuare într-o situație traumatizantă. În starea traumatică psihicul uman ajunge într-o contradicție fundamentală cu funcția lui propriu-zisă. În loc să-i înlesnească omului accesul la realitate, psihicul trebuie acum să acționeze în așa fel încât persoana respectivă să nu mai recunoască deloc sau parțial realitatea în care se află. Acest fapt are consecințe uriașe pentru întreaga viață a unui om traumatizat. El pierde contactul cu lumea sa exterioară și interioară. De-acum trebuie să se descurce cu o enormă reducere a raportării lui la realitate. De aceea el trebuie să inventeze universuri-surogat (născociri), care încearcă să compenseze absența adevăratei realități. Aceste universuri imaginare, create de el însuși, au pentru individul respectiv avantajul de a-l încredința că el deține controlul. Cel puțin își poate inchipui că această lume iluzorie este mai suportabilă decât este pentru el lumea reală.

Ex: O prostituată își poate închipui că își oferă voluntar trupul pentru sex și că deține controlul asupra clienților ei. Așa cum n-a fost cazul în copilărie, de pildă, când a fost traumatizată sexual în fiecare zi de către tatăl ei. Greu găsești o prostituată care să nu fi fost violată incă din copilărie. Totuși acestă iluzie a controlului nu face ca ea să ducă acum o viață bună. Acum ea este traumatizată sexual cu propriul acord și se distruge astfel în continuare, bucată cu bucată, în fiecare zi, cu concursul ei.

Traumele psihice fac ca stările traumatice să rămână înmagazinate multă vreme în psihicul și în corpul cuiva. Realitatea acesta insuportabilă s-a mutat în profunzimea persoanei respective și continuă să existe acolo, chiar dacă realitatea exterioară a dispărut deja. De aceea oamenii traumatizați se află într-o permanentă stare de stres. Ei trebuie să consume o energie psihică enormă pentru a-și reprima trăirile traumatice care le urcă mereu din corp în conștiință. Ei fac eforturi uriașe să împiedice pătrunderea amintirilor traumatice în percepția lor conștientă.

Stresul și panica împiedică dezvoltarea ulterioară a eului lor sănătos, respectiv fac temporar imposibil accesul la eul lor sănătos. Oamenii traumatizați sunt apoi total copleșiți și dominați în permanență de percepțiile și sentimentele lor. Ei sunt conduși preponderent de lucrurile pe care le percep în lumea exterioară și care îi vor distrage de la ceea ce se întâmplă în corpul lor. Unui psihic traumatizat îi vine greu să facă o distincție clară și sigură între interior și exterior, eu și tu, realitate și ficțiune. Chiar și cel mai mărunt motiv le poate provoca oamenilor traumatizați o stare de stres și mare agitație. Pe de altă parte, se poate întâmpla ca, în situații foarte periculoase, să nu înțeleagă deloc gravitatea acestora.

Trauma înseamnă că încercăm să ținem în frâu problemele de astăzi apelând la tipare de supraviețuire mai vechi. Nu mai putem face distincție între noi înșine și alți oameni. Ceea ce este străin este perceput ca fiind propriu, iar ceea ce este propriu ca fiind străin. Eu mă simt de parcă aș fi tu, iar tu ai impresia că ești eu. Și mai crezi că poți dispune de mine, deși n-ai control nici asupta ta. (Franz Ruppert)