21 mai Mama și copilul

Cu toate că marea majoritate a femeilor abordează maternitatea cu cele mai bune intenții, sunt situații dincolo de controlul mamei care pot duce la separări timpurii inevitabile de copilul ei. Unele dintre aceste separări sunt de natură fizică. În afară de adopție, toate evenimentele care implică perioade mari de separare, cum sunt complicațiile la naștere, spitalizările și îmbolnăvirile, munca sau plecările prelungite de acasă, pot amenința legătura aflată încă în dezvoltare. Într-un mod asemănător pot funcționa și deconectările emoționale. Când mama este fizic disponibilă, dar conectarea și atenția ei sunt sporadice, copilul nu se simte în siguranță și apărat. Când suntem copii, avem nevoie de prezența afectivă și plină de energie a mamei la fel de mult cum avem nevoie de prezența ei fizică.

Când mama trăiește un eveniment traumatic, cum ar fi pierderea sănătății, a unei sarcini, a unui copil, a unui părinte sau a locuinței, atenția se poate îndepărta de la noi. Noi, la rândul nostru, trăim trauma de a o pierde pe ea.

Deconectările dintre mamă și copil pot apărea încă din timpul sarcinii. Nivelurile crescute de frică, anxietate, depresie, relația stresantă cu partenerul, moartea unei persoane iubite, atitudinea negativă față de starea de gravidă, o pierdere anterioară in utero, toate pot întrerupe acordajul mamei cu copilul care crește înăuntrul ei.

Dar chiar dacă am trăit perioade de lipsă de îngrijire primară sau de atenție din partea mamei sau dificultăți în timpul sarcinii sau nașterii, nu este totul pierdut. Din fericire, potențialul de a repara legătura nu este limitat la perioada copilăriei. Vindecarea poate apărea oricând pe parcursul vieții noastre. Identificarea limbajului poate fi primul pas. Aceste separari timpurii, ca și alte tipuri de traumă pe care le-am explorat creează un mediu în care limbajul poate înflori. Când ascultăm ca să găsim o legătură întreruptă, auzim adesea cuvinte ce exprimă dorința de conexiune, dar și cuvinte de furie, judecăți, critici sau remarci cinice.

Exemplu de limbaj care este legat de separarea timpurie – “voi fi părăsit, voi fi abandonat, voi fi respins, voi fi complet singur, nu voi avea pe nimeni, voi fi neajutorat, imi voi pierde controlul, eu nu contez, ei nu ma vor, eu nu sunt suficient pentru ei, eu sunt prea mult, ei mă vor părăsi, ei mă vor răni, ei mă vor trăda, voi fi anihilat, voi fi distrus, nu voi mai trăi, nu am nici o speranță “etc.

Acestea pot proveni și de la o generație anterioară din istoria familială, nu în mod necesar de la o întrerupere a legăturii cu mama. Ne putem naște cu acest sentiment și să nu știm niciodată de unde ni se trage. O temă comună ce caracterizează separarea timpurie este respingerea puternică a mamei noastre, combinată cu învinovățirea ei, pentru că nu ne-a putut îndeplini nevoile. Nu întotdeauna lucrurile stau asa, însă. Putem să simțim o mare iubire pentru mama, dar, din cauză că legătura nu s-a dezvoltat complet niciodată, să simțim că era slabă și fragilă și că noi a trebuit să avem grijă de ea. Din nevoia de a ne simți legați de ea, tendința se poate inversa. Fără să ne dăm seama, încercăm să-i oferim mamei noastre chiar acea îngrijire de care avem nevoie cu disperare noi înșine.