01 feb. Mecanisme de apărare interpersonale și mecanisme de apărare intrapsihice

Ce înseamnă “mecanisme de aparare”? Mecanismele de apărare sunt niște reacții automate reflexe, care au menirea de a ne proteja de conștientizarea stresorilor și a emoțiilor negative. De asemenea, ele ne ajută să ne menținem capacitatea de a acționa rapid în fața adversității, păstrându-ne în același timp sentimentele de identitate și de sine. În acest fel, ele ne pot afecta percepția realității. Cele mai des întâlnite mecanisme.

Mecanisme de apărare interpersonale

1. Punerea în act – este procesul folosirii acțiunilor în locul sentimentelor sau reflecțiilor pentru a gestiona un factor stresor.

Exemplu: Când sunt supărat, fac lucruri fără să mă gândesc.

2. Deplasarea – transferul unui sentiment de la un obiect sau de la o persoană către un alt obiect sau o altă persoană, de obicei mai puțin amenintător(oare).

Exemplu:  Un angajat care este supărat pe șeful lui și-ar putea reîndrepta sentimentele către subordonații săi. Motivația din spatele deplasării este aceea de a permite o descărcare emoțională cu mai puține consecințe, îndreptând-o către o persoană sau un obiect mai puțin amenințător.

Exemplu: Nu le voi arăta celor care au autoritate asupra mea cât de supărat sunt pe ei, dar toți ceilalți să se ferească din calea mea!

3. Agresivitatea pasivă – gestionarea unui factor stresor prin exprimarea indirectă a sentimentelor negative față de ceilalți oameni.

Exemplu:  Dacă cineva este nedrept cu mine, probabil că nu voi face ceea ce i-am spus că fac.

4. Proiecția – Individul gestionează un factor stresor prin atribuirea în mod incorect a propriilor sale sentimente sau gânduri altor oameni.

Exemplu – Proiecția îl poate face pe un individ care se simte furios să perceapă furie din partea altor oameni, in loc să-și recunoască propria sa emoție.

Exemplu – De obicei sunt tratat incorect.

5. Clivajul – Individul compartimentează calitățile pozitive și negative ale sale și ale altora, în loc să le integreze într-o imagine unitară. Clivajul îl împiedică pe individ să vadă umbrele de gri dintre bine și rău, în special în relațiile interpersonale.

Exemplu:  când o persoană care îmi este simpatică mă dezamăgește, de obicei am din nou încredere în ea.

6. Retragerea – Procesul de a se abstrage pe sine însuși din interacțiunile sociale sau din experimentarea realității.

Exemplu: Când lucrurile mă deranjează,aș prefera să fiu singur.

7. Altruismul – individul gestionează factorii stresori străduindu-se să îi ajute sau să îi suporte pe ceilalți ceea ce îi dă un sentiment de gratificare prin intermerdiar.

Exemplu: Mă dau peste cap să îi ajut pe oameni.

8. Umorul – Individul se concentrează pe aspectele amuzante ale factorului stresor și folosește umorul pentru a exprima și a se elibera de sentimentele sau gândurile de natură tulburătoare.

Exemplu:  Când lucrurile merg rău, pot totuși să văd partea amuzantă.

9. Idealizarea – Individul atribuie calități pozitive excesive celorlalți. În consecință, el îi percepe pe ceilalți oameni ca fiind’ buni’ sau ‘răi’, fără nicio zonă de gri. Acest mecanism îl face să respingă binele sau răul din sine însuși.

Exemplu: Cunosc o persoană extraordinară în al cărei sfat am încredere de obicei.

10. Formațiunea reacțională – individul substituie găndurile, sentimentele sau impulsurile inacceptabile prin opusul lor.

Exemplu: Adesea mă comport chiar cu amabilitate, când de fapt sunt destul de supărat.

Cele mai întâlnite mecanisme de apărare intrapsihice

1. Conversia – individul are simptome fizice, cum ar fi o paralizie sau dificultăți de respirație, care nu au nicio cauză fiziologică și au o distribuție anatomică foarte bizară, ce contrazice cunoștințele despre modul de funcționare a căilor nervoase. Foarte adesea, simptomul raportat poate fi citit de către observator (dar nu și de către subiect) ca un simbol al unui stresor subliminar.

Exemplu: Un individ poate avea o mână paralizată după ce a vrut să-și lovească părintele în vârstă.

Exemplu: Uneori nu simt nimic într-o parte a corpului și nimeni nu poate să-mi explice de ce.

2. Disocierea – un proces de detașare de realitate prin schimbarea temporară a caracterului sau a sentimentului identității personale. Această apărare poate implica o blocare a funcționării mai multor procese, precum starea de conștiență, memoria, autopercepția mediului și comportamentul motor/senzorial.

Exemplu:  adesea am sentimentul că ceea ce se întâmplă nu mi se întâmplă mie cu adevărat.

3. Fantazarea – individul gestionează stresul prin reverii excesive, în loc să rezolve problema din situația respectivă. Reveria poate înlocui și relațiile interpersonale.

Exemplu: Îmi place să-mi imaginez că viața mea este foarte diferită de ceea ce este.

4. Omnipotența – individul gestionează factorul stresor simțindu-se sau acționând cu un aer de superioritate față de ceilalți, inclusiv simțindu-se sau acționând ca și cum ar avea puteri sau capacități speciale.

Exemplu: nu vreau să mă laud, dar de obicei eu sunt cel care știe cum să facă lucrurile.

5. Refularea – individul gestionează gândurile sau experiențele tulburătoare prin eliminarea acestor stresori din conștient.

Exemplu: Când ar trebui să am sentimente puternice, nu simt nimic.

6. Somatizarea – Individul expimă suferință psihică sub formă de simptome fizice, fără conținut simbolic. El se plânge de simptome care nu ‘simbolizează’ nimic, pur și simplu raportează o stare de boală și durere. Suferința sa poate fi cauza unei dureri existente care furnizează un punct de interes și un model, dar ceea ce descrie persoana este disproporționat față de magnitudinea cauzei durerii.

Exemplu: o durere de cap cauzată de stres îl poate determina să petreacă ore întregi stând în pat.Suferința sa poate avea legătură, de asemenea, cu îngrijorări legate de durerea care semnalizează un eveniment înfricoșător, precum recidiva unui cancer.
Exemplu: când sunt stresat, mă îmbolnăvesc cu ușurință.

7. Sublimarea – procesul de canalizare a gândurilor sau sentimentelor dezadaptative în comportamente care sunt acceptabile social.

Exemplu: Îmi place să scriu povestiri sau poezii cand trec printr-o situație cu adevărat grea.

8. Anularea retroactivă – individul folosește cuvinte sau comportamente care, în mod simbolic, modifică gândurile sau comportamentele inacceptabile sau le minimalizează.

Exemplu: Îmi repet mie însumi de nenumărate ori anumite gânduri sau cuvinte speciale, când sunt tensionat sau înfricoșat.

9. Negarea – individul evită suferința afectivă prin separarea unei idei de emoțiile asociate acesteia.

Exemplu – când sunt supărat, imi spun mie însumi că totu este în regulă.

10. Intelectualizarea – individul folosește în mod excesiv gândirea abstractă pentru a evita sau minimaliza emoțiile tulburătoare.

Exemplu: Folosesc rațiunea și logica, nu sentimentele, pentru a-i înțelege pe oameni.

11. Reprimarea – individul evită în mod conștient să aibă gânduri sau emoții tulburătoare.

Exemplu: Când e nevoie, pot să las deoparte problemele până mai târziu, când pot să mă gândesc la ele.

Aceste mecanisme de apărare sunt întărite în prima parte a vieții. Experiențele și mediile de viață diferite din copilărie produc portofolii de mecanisme de apărare diferite. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, socializarea de care avem parte determină măsura în care ne depășim sau ne modificăm mecanismele de apărare dezadaptative. Pentru cei care cresc în circumstanțe adverse, adesea depășirea apărărilor învățate la o vârstă fragedă este mai dificilă. În plus, trauma tinde să producă un anumit profil defensiv, cu scoruri înalte pentru Proiecție, Clivaj, Conversie, Disociere și Refulare.